Membru de onoare al Academiei Romane si director general onorific al Bibliotecii Academiei, slujitor al acestei institutii din anul 1950, Gabriel Strempel uimeste prin atasamentul total de care da dovada si prin lucrarile pe care le lasa culturii romanesti. Astazi, distinsul academician implineste 80 de ani.

"Nu mai am nici o pretentie de la Dumnezeu"

"De 56 de ani lucrez la Biblioteca Academiei Romane. Sunt 56 de ani neintrerupti. Am trecut prin toata filiera, de la bibliotecar-ajutor pana la director general. Am demisionat din acest post si am ramas director general onorific si cercetator principal.

La inceput am lucrat in interiorul Academiei la sectia de manuscrise, documente istorice si carti rare. Am devenit seful acestui departament in 1953, prin delegatie, la inceput. Dupa un an si jumatate am fost titularizat. Am lucrat acolo foarte multi ani, pana in 1975, cand am fost numit director adjunct de presedintele Academiei, Miron Nicolescu. Din 1975 si pana in 1993 am ocupat acest post. In ’93 am fost ales membru de onoare al Academiei Romane, pentru ca depasisem varsta pana la care se puteau alege membrii activi, adica 65 de ani. Pe urma am fost numit director general. Fara sa ma laud, eu am condus Biblioteca foarte multi ani, sub mai multi directori generali. Ei nu erau bibliotecari de meserie si aveau nevoie de cineva care sa faca treaba institutiei. Biblioteca Academiei este o mare uzina culturala, unde oamenii, daca nu sunt de meserie, clacheaza usor.

Paralel cu activitatea mea administrativa, am realizat un numar de lucrari de o oarecare valoare, zic eu. Mai intai am facut un catalog complet al fondului de manuscrise romanesti, in 4 volume. M-am ocupat apoi de elaborarea unei bibliografii nationale, care a continuat bibliografia romaneasca veche a lui Ioan Bianu, cel care a pus bazele Bibliotecii Academiei si care a trait in ea tot 56 de ani, la fel ca si mine. Bianu a elaborat impreuna cu niste colaboratori o descriere amanuntita a tuturor cartilor tiparite pe pamant romanesc, de la 1508 si pana la 1830. Eu am continuat aceasta opera, tot in 4 volume, pana la 1918, dupa Primul Razboi Mondial. Inainte de asta elaborasem teza mea de doctorat, care a aparut in 1959. Am lucrat si o serie de editii critice de manuscrise originale, in chirilica. Am facut, asadar, o editie critica a lui Neculce, care are aproape 1.000 de pagini. Am tiparit pentru prima data operele: «Ceasornicul domnilor» de Nicolae Costin, fiul lui Miron Costin - aceasta lucrare mi-a adus Premiul Academiei Romane - , si «Cronica paralela a Tarii Romanesti si a Moldovei» de Axinte Uricaru, in 2 volume. Am scris articole, studii...

La acest moment aniversar, imi doresc sa-mi vad nepotul crescand, macar inca doi-trei ani. In rest, nu mai am absolut nici o pretentie de la Dumnezeu."