Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Orice rol devine în atingere cu acest actor, ca-n basmele pe care le citeam în copilărie, aur, materie din cele mai preţioase, o materie densă, grea, sclipitoare, fascinând ochiul şi neliniştind spiritul cu strălucirea-i misterioasă. Gelu Niţu are o putere cum puţini alţii au. În jocul acestui actor este un farmec dureros, atât de cuceritor, încât aduce spectatorul într-o stare de subjugare. Impune doar prin simpla prezenţă, fie că apare într-o reclamă, fie că are un rol de întindere. Gelu Niţu a fost de altfel nominalizat la Premiul Uniter pentru ireproşabila sa evoluţie în nobilul decăzut din „Casa Zoikăi” şi ar fi meritat pe deplin această distincţie. Gelu Niţu şi-a sărbătorit ieri ziua de naştere. Jurnalul Naţional îi urează „La mulţi ani!”.
„În ultimul an am repetat cu Alexandru Tocilescu, la Teatrul Metropolis, «Nevestele vesele din Windsor», spectacol care are mare succes de public. La fel şi «Funcţionarii», pus în scenă de Alexandru Mâzgăreanu, despre care cred cu tărie că o să fie un regizor de marcă. Tot în regia lui Alexandru Tocilescu joc la Teatrul de Comedie cu mare drag şi cu mare plăcere rolul din «Casa Zoikăi», de Bulgakov. De asemenea, nu pot să nu amintesc de spectacolul de la Teatrul Odeon, «Marchizul de Sade», în regia Beatricei Rancea.
În 1974 am venit la Teatrul Odeon, de la Piatra Neamţ. M-am simţit atât de bine la Piatra Neamţ din toate punctele de vedere, atât artistic, cât şi uman, încât ani în şir după ce m-am întors în Bucureşti
(10 sau chiar 15) mă visam tot acolo. S-au dat multe sfaturi în institut, pentru că orice profesor încearcă să-şi pregătească studenţii pentru viaţa aceasta care nu este deloc simplă, şi unul dintre sfaturile pe care mi le dădea doamna Sanda Manu, căci ea mi-a fost profesoară, a fost: «În meseria aceasta trebuie să ai stomacul foarte tare, trebuie să ştii să înghiţi şi să digeri foarte bine lucruri care nu sunt pe placul tău întotdeauna». Din păcate, Dumnezeu m-a dăruit cu o sănătate foarte bună, nu am a mă plânge, şi sper să mă ţină în continuare şi fiţi cu ochii pe mine, pentru că nu mai am multă activitate, maximum 25 sau 30 de ani. Mă fac să zâmbesc reuşitele prietenilor şi ale celor dragi.
Dacă m-aş întâlni cu Gelu Niţu adolescent, i-aş spune să fie atent să nu mai piardă trenurile pe care le-a pierdut, pentru că a pierdut multe trenuri în viaţa lui. Să se ocupe în paralel foarte serios şi de pian, pentru că are date certe pentru jazz. În afara teatrului nu prea ştiu cum să exist. Am avut şi voi avea încredere întotdeauna în oameni, pentru că de oamenii care nu merită încredere, în general, mă feresc. Îi evit discret. În toată tinereţea mea m-am ocupat cu poezia, dar am renunţat la poezie. Nu m-ar tenta. Niciodată nu am ştiut să mă definesc. Chiar îmi place când alţii îşi dau cu părerea, mai aflu şi eu despre mine.
Nu cred că am o trăsătură definitorie. Cred că sunt mai multe şi nu ştiu ce să aleg. Nu sunt foarte constant nici în manifestări, neînsemnând că sunt labil. Am mai multe faţete şi nu ştiu la care să mă opresc. Încep, sub rezerva anonimatului, apropo de superstiţiile actoriceşti, cu o importantă actriţă, colegă şi prietenă, o comedie savuroasă în două personaje, care cred că o să vadă lumina scenei prin toamnă, iar pentru partea a doua a stagiunii viitoare la Odeon se pare că mă aşteaptă un proiect generos. Aud că şi la Metropolis voi fi inclus într-un proiect. Mă aşteaptă şi pe mine pensionarea peste doi sau trei ani, dar cred că actorul trebuie lăsat să joace atât cât poate şi cât este agreat şi cerut de public. Publicul hotărăşte când trebuie să se retragă. Nu trebuie obligat să intre la cutiuţă.”
Citește pe Antena3.ro
