Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Se află la vârsta la care îşi permite tot ce este bun
Pentru prima oară în viaţa mea de ziarist, profit de această rubrică pentru a scrie că prietenul meu cel mai drag, George Nicolescu va împlini marţi, pe 12 martie, 64 de primăveri. Am stat de atâtea ori de vorbă cu el, bineînţeles şi în interes de serviciu, şi tot mai avem discuţii interesante, însoţite inevitabil de hohote de râs. Mă face să uit cu desăvârşire că el nu vede. De fapt, George Nicolescu “vede” multe. Mult mai multe decât mine, de exemplu, care am patru ochi (sunt ochelaristă). M-a şocat, în urmă cu câţiva ani, când mi-a spus că îi mulţumeşte lui Dumnezeu că este aşa cum este, fără vedere. La început, am crezut că am înţeles greşit. Dar, cu timpul, am realizat că este adevărat, că George chiar asta crede. Este un om frumos, fericit, împlinit, dotat din plin cu simţul umorului. “Viaţa mea s-a desfăşurat frumos, fără prea multe excese. Unii la 64 de ani se consideră pensionari, eu la 64 de ani mă consider un om care încă mai speră. Declar în cunoştinţă de cauză că speranţa mea nu va intra la pensie niciodată. Mă aflu la vârsta la care îmi permit tot ce este bun. Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru tot ceea ce mi-a dat şi pentru tot ce îmi va da de acum încolo. Când aveam vreo 20 de ani, mi-am dat seama de următorul lucru: cu cât voi şti mai mult, cu atât voi crede mai mult! Nu sunt singur, am o nevastă, am doi copii – care din păcate sunt departe de mine -, am nepoţi, sunt un om împlinit. Îi mai mulţumesc lui Dumnezeu pentru ceea ce sunt astăzi”, mi-a mărturisit George Nicolescu.
Dacă nu ştiaţi, artistul locuieşte pe strada Ion Creangă, din Ploieşti. Pe aceeaşi stradă, are domiciliu (încă) stabil manelistul Ştefan de la Bărbuleşti. Când am fost prima oară la George,
l-am rugat pe un taximetrist să mă ducă la destinaţie. Reacţia şoferului: “Aaa, unde stă artistul...”.
M-am bucurat că ştie exact unde trebuie să ajungă. Din vorbă în vorbă, am realizat că artistul meu nu corespundea cu artistul lui. Taximetristul ştia de Ştefan de la Bărbuleşti, nicidecum de George Nicolescu. Bine că ştia cine este Ion Creangă! Când i-am povestit lui George păţania mea, s-a amuzat şi tot el mă încuraja: “Lasă, nu toţi sunt culţi în cap, ca noi”.
Dar să revin, la rubrica aniversară. La mulţi ani, George Nicolescu! Îmi doresc să fie o stradă cu numele tău. Astfel, de la taximetrist, până la poştaş, toată lumea te va pomeni. Îmi cunoşti dorinţa, doar tu mi-ai spus: “De ce te grăbeşti? Mai am de gând să trăiesc mult de acum încolo!”. Doar trăim în România, iar lucrurile se întâmplă discret, încet sau foarte încet.
În rest, George Nicolescu este foarte încântat de locuinţa lui pe strada celebrului Ion Creangă, care “este un pic mai valoros ca mine şi un pic mai nemuritor ca mine”. Vedeţi, pe George Nicolescu simţul umorului nu l-a părăsit. Nu l-au părăsit nici oamenii care îl sună de ziua lui, să-i ureze toate cele. “De vreo zece ani încoace primesc foarte multe telefoane de ziua mea. După aceea, nu mă mai sună nimeni... Dar nu e nici o problemă... Că vine ziua onomastică. Le mulţumesc tuturor celor care au numai cuvinte frumoase pentru mine”. Regrete? Lipsesc cu desăvârşire! Sau...? “Am un regret. Regret că tovarăşul Gheorghiu Dej, atunci când aveam 9 ani, nu mi-a îndeplinit dorinţa de a-mi face o stradă mare pe care să mă plimb cu bicicleta”.
Citește pe Antena3.ro
