Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Soprana Georgeta Stoleriu, profesor asociat-canto în cadrul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, iniţiatoarea bursei anuale personale „Yolanda Marcoulescou”, îşi sărbătoreşte astăzi ziua de naştere. Jurnalul Naţional îi urează „La mulţi ani!”.
„Cred că am avut o evoluţie normală: la 20 de ani mă iubeam pe mine, pentru că, asemeni oricărui tânăr, mă plasam în centrul universului, tânjind după valori existenţiale vremelnice. Astăzi, dominanta vieţii mele încearcă să atingă planul spiritual, prin convingeri puternice ce-mi menţin mereu vie credinţa în Dumnezeu şi dorinţa de comunicare cu semenii mei. E deja mult timp de când am început să elimin din conştiinţa mea invidia şi orgoliul, care – chiar dacă sunt considerate ca fiind «omeneşti» – constituie principala frână în apropierea dintre oameni.
Cum ar fi fost viaţa mea în alt spaţiu geografic? Poate mai uşoară sau – dimpotrivă – mult mai grea. Deşi, prin natura profesiei, care m-a purtat prin lume, am fost adeseori ademenită de confortul, cel puţin aparent, al existenţei pe alte meleaguri, porunci mai presus de gândirea şi alegerea mea m-au smuls ispitei de a-mi căuta alt refugiu pe care să-l numesc «acasă», ajungând astfel să deplâng amarul acestei ţări, în loc să plâng de dorul ei.
Când vreau să visez frumos despre România de astăzi îmi imaginez cum ar fi ca ÎNVåŢåMÂNTUL să reintre într-o matcă stabilă, CULTURA să fie respectată, iar SåNåTATEA să devină o prioritate. Ştiu că, dacă mi-aş putea lua viaţa de la început, ea s-ar clădi la fel, treaptă cu treaptă, în aceeaşi înlănţuire hărăzită de Dumnezeu, iar conglomeratul de însuşiri bune şi rele a ceea ce eu sunt ar fi acelaşi.
Dar aş avea încă de la început convingerea că libertatea interioară este un sprijin real pentru mersul drept şi sigur în viaţă şi că ea nu se poate păstra fără a fi cultivată. Destinul meu a fost generos, oferindu-mi şansa unei educaţii de familie bazată pe principialitate, maeştri de la care am învăţat nu numai meserie, o profesie care m-a pasionat neîntrerupt, o căsnicie îndelungă alături de un partener de viaţă extraordinar şi, nu în ultimul rând, prilejuri de întâlniri asemeni, fie că s-au numit colaboratori sau discipoli, pe care i-am putut iubi. Nu-mi doresc nimic mai mult. Singura rugăminte pe care I-o adresez lui Dumnezeu este aceea de a-mi păstra şi pe mai departe cele ce acum îmi împlinesc existenţa.”
