Astăzi e ziua ta: Gheorghe Naghi

„Clipa asta minunată nu se întoarce niciodată...", ar putea cânta din nou Corina Chiriac şi pentru mine la cei 78 de ani...

Realizator al unor filme care cred că vor mai rămâne ani buni în istoria cinematografiei româneşti: „Două lozuri", „D'ale Carnavalului", „Telegrame", „Bădăranii", „Elixirul tinereţii", „Vremea zăpezilor" şi multe, multe altele, pentru copii, dar mai ales „Doi bărbaţi pentru o moarte", film interzis acum peste 40 de ani de Cabinetul Doi!

Filmul respectiv, în timp a fost considerat de presă, atât în ţară, cât şi în străinătate, o „capodoperă necunoscută"...
Ei bine, împlinesc astăzi 78 de clipe care, adunate în ani de viaţă, mă bucură peste poate! Un înţelept zicea că nu contează câţi ani ai trăit în viaţă, ci contează câtă viaţă ai trăit în ani! Aşa să fie oare?

După realizarea a peste 20 de filme de lung metraj şi a peste 100 de scurt metraj, ştiinţifice şi documentare, după 14 premii naţionale şi internaţionale, merit să mă laud, însă lauda de sine nu miroase a bine... Dar cine să mă laude, dacă nu chiar eu. Mi-am zis s-o fac şi poate o mirosi a bine! Ştiu că noaptea e cel mai bun sfetnic, cum ştiu că „Timpul" e cel mai mare hotărâtor al unor merite. Cred fără tăgadă că el, Timpul, poate ridica sau coborî din drumul vieţii pe oricare creator. E de neînchipuit şi total nedrept ca unor slujitori ai artei care încă trăiesc să nu li se aprecieze meritele decât după ce ne părăsesc...

Puţin mai lipsea ca Eugenia Naghi, o distinsă monteuză de filme, să sărbătorească împreună cu mine cei 50 de ani de la unirea dragostei noastre în faţa lui Dumnezeu. A trebuit să plece înainte de vreme. „Când împlineşti 78 de ani nu mai seamănă deloc cu împlinirea a 77 de ani."
Poate ar fi trebuit să nu mă prea bucur că am trecut cu bine de cei 77 de ani şi am început cu alt condei să-l scriu pe cel de-al 78-lea, când în 1977 am scăpat cu viaţă din nesăbui­tul cutremur din Vrancea, unde mama m-a născut la un cules de stru­guri! DA! Şi precum zicea în filmul „Două Lozuri" marele, renumitul actor Grigore Vasiliu Birlic, celebrele cuvinte „VICEVERSA...", aşa zic şi eu, 78 de ani să se transforme aşa, „Viceversa", în 87 de ani, şi cred că poate ar fi suficient... Oare?
Câtă iubire să mai rămână pentru acei creatori şi artişti celebri rămaşi încă în viaţă?
Doar ziarului de faţă, de un deo­sebit „prestigiu", să îi mai rămână câte ceva!

„Să mă înveselesc sau să mă întristez că am mai împlinit un an? Nu, cred că e bine să mă înveselesc că l-am prins şi pe ăsta, că altfel ră­mâneam în urmă, şi nu e bine. Spre deosebire de alte dăţi, îmi voi aniversa ziua de naştere mai bine, pentru că e o mare bucurie să ştii că se adună an cu an. E mai bine, pentru că, încet-încet, anii se cam duc. Spre deosebire de ce a fost odată sau de ce este te simţi mai îmbogăţit cu încă un an că Dumnezeu nu te pierde chiar aşa de repede. Mi-am pierdut foarte mulţi prieteni. Eu nu m-am dus după ei, iar ei m-au părăsit. E trist! Simţi că rămâi, dacă nu singur, măcar însingurat. Timpul a trecut mult prea repede. Mi se pare din ce în ce că Dumnezeu a avut puţină grijă. Parcă ar trebui ca viaţa să fie puţin mai lungă. Sunt prea multe necazuri, probleme şi bucurii care se pierd din cauza timpului scurt, mult prea scurt, timpul vieţii. Poate şi noi păcătuim, şi, odată cu asta, nici Dumnezeu nu ne iartă. Mi se pare extrem de scurtă viaţa pentru câte păcate am făcut. Acum am sentimentul că am făcut prea puţin pentru cât trebuia sau câte aş fi dator să fac faţă de familie. Cu fiecare an care trece am impresia că rămân îndatorat bunei mele familii. Nu am fost deloc bun. N-am fost un om rău, dar nu sunt mulţumit pentru timpul care a trecut şi de fiecare dată îmi dau seama că, dacă aş fi încă o dată tânăr şi aş lua-o de la început, aş şti poate mai bine să mă port şi cu ai mei şi cu cei din jurul meu...

Paradoxul zilelor noastre este că putem avea clădiri mari, dar suflete mai mici! Vorbim prea mult, facem politică de toate felurile, dar ne iubim prea rar şi ne urâm prea des! Am învăţat cum să ne câştigăm existenţa, dar nu cum să ne facem o viaţă mai demnă!
Aminteşte-ţi să-l îmbrăţişezi cu dragoste pe cel de lângă tine şi pe copilul tău, că nu eşti VEŞNIC!

O să-mi fac mai mult timp să vă IUBESC, să-mi împărtăşesc gân­du­rile preţioase pe care le mai am, şi tuturor prietenilor mei vă mulţumesc că existaţi, precum, fără nici o ex­cep­ţie, şi ţie, colaboratorului meu, redactor, şi tuturor cititorilor! Într-un interviu, mai demult, spuneam cu mâna pe inimă că Dumnezeu a fost darnic cu mine... AŞA SĂ FIE OARE?