Astăzi e ziua ta, Grigore Ilisei

Reîntemeietor, în calitate de director, al Radioului Iaşi în 1989, director fondator al TVR Iaşi în 1991, jurnalist de radio şi televiziune, de presă scrisă, a pendulat mereu între presă şi literatură. Pentru scurt timp, în 2004, a fost diplomat în Tunisia, experienţă pe care o relatează în volumul “La gurile Africii”, subintitulată “Însemnările unui prea vremelnic diplomat în Tunisia”. Scriitorul, publicistul, omul de radio şi televiziune Grigore Ilisei împlineşte astăzi 70 de ani. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”

Mi-e plin trupul de schijele luptelor la care am luat parte
“Sunt mulţumit, chiar dacă n-am fost învingător decât arareori, că n-am prea ieşit, totuşi, învins”
“Generaţia mea a fost una damnată, dar şi norocoasă, în acelaşi timp. Am prins, copil fiind, al doilea răzbel, m-am înfruptat din plin din «fericirile» noului regim, care a frânt atâtea destine, am trecut prin foamete şi multe alte catastrofe, dar ca o compensaţie mi-a surâs şansa să trăiesc şi căderea unei stăpâniri ce părea că se eternizase în Estul comunizat. Din păcate, regimul s-a prăbuşit ca un castel de cărţi de joc, dar destui dintre actanţii lui au rămas în picioare, mai vârtos înfipţi în pământ şi cu asupra de măsură de pricopsiţi la lacomul ospăţ din «averea poporului». Celor vechi li s-au alăturat noii învârtiţi, mulţi cu cefe groase, nu mai puţin cupizi şi feroci. Vremurile sunt, aşadar, amestecate, dar sunt bucuros că le-am apucat. Mereu scot în cale ceva ce-ţi captează atenţia. E un spectacol fulminant, neîncetat, când sublim, când grotesc sau tragic. Îmi trec timpul privindu-l şi cercând să-l pricep.
Începutul carierei a fost decisiv marcat de climatul unic al uceniciilor mele în cele două aşezări în care am vieţuit, Fălticeni şi Iaşi. Încă mai răsuna în timpul acela «cântecul amintirii» şi sonorităţile sale melopeice m-au îndemnat să cutez a mă gândi că aş putea să-mi duc viaţa în împărăţia cuvântului scris, vorbit sau închipuit prin imagini. Am fost şi hărăzit să câştig eu, tânărul însetat, prietenia câtorva înţelepţi, precum Ştefana Velisar Teodoreanu, Valeria Sadoveanu, Bartolomeu Anania, Zoe Dumitrescu-Buşulenga, Călin Alupi, Gheorghe Ivănescu şi ceva mai târziu Dan Hăulică. Din aceste fântâni cu apă bună şi înmiresmată m-am adăpat cu nesaţ şi astfel am dobândit curajul spre înainte. Înţelegând rolul de modele al unor asemenea spirite tutelare, m-am consacrat şi eu, mai ales prin emisiuni de televiziune, pedagogiei modelelor, cea care ar putea poate schimba în bine mersul lumii româneşti.
Cititorii acestor rânduri... Să ştie că-i iubesc, la fel cum se întâmplă cu toţi semenii chiar şi atunci când mă supără ori, şi mai mult, mă revoltă. Sunt fraţii mei de sânge, alcătuind seminţia în cuprinsul căreia mă simt un atom.
Jurnalist şi mai ales scriitor, în România de astăzi, eşti în bătaia tuturor vânturilor. Mai trist e că se insinuează mai cu seamă pentru scriitor sentimentul că mai nimeni nu mai are nevoie de el.
Văd în urma mea câmpuri de bătălie. Sunt mulţumit, chiar dacă n-am fost învingător decât arareori, că n-am prea ieşit, totuşi, învins. Dar mi-e plin trupul de schijele luptelor la care am luat parte.
La cei 70 de ani, pe care îi împlinesc astăzi, îmi doresc să nu-mi sece emoţia de a vedea mereu uimit lumina zilei ce se dezghioacă.”