Astăzi e ziua ta, Grigore Leşe

Grigore Leşe împlineşte astăzi 59 de ani. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”.

“Ca să mă pot aduna, a trebuit întâi să mă risipesc. Acum ştiu cine sunt”
“Viaţa mea a fost ca o poveste. Şi am fost tot timpul în centrul ei. O aventură individuală. Mi-a dat posibilitatea să pot intui, să aleg, să caut. M-a însoţit. În cazul meu, norocul nu a avut o aripă, a avut două aripi. Mi-am construit o adevărată «mitologie» personală, am trăit prin semne şi simboluri. Dar, pentru toate acestea, îţi trebuie raţiune, care este mai temeinică decât norocul. Ai pe ce te răzima. Raţiunea îţi dă puterea de a înţelege şi de a judeca. Eu nu vreau să îmbătrânesc degeaba. De aceea nu las să treacă o zi fără să citesc o carte, fără să scriu un rând, fără să horesc. Este exerciţiul meu zilnic de regăsire. Viaţa este ceva trainic şi în acelaşi timp trecător. Timpul se rostogoleşte înainte, astăzi trăim într-un neam mai mare. Oamenii s-au schimbat, raporturile dintre ei sunt altele, priorităţile lor nu mai sunt demult cele spirituale. În toată graba zilnică, omul uită de mersul lumii şi de viaţa lui. Pentru mine sunt importante valorile, trecutul. Străbunicii mei au fost comorile mele. De câte ori horesc, refac legătura cu moşii şi strămoşii. O văd pe străbunica Dochia, îl văd pe străbunicul Grigore. Sunt amândoi în glasul meu. Când eram mic, de ziua mea mama lua flori, mi le trecea peste frunte, apoi îmi mângâia cu ele chipul printr-o mişcare circulară repetată, roată a timpului veşnic, şi zicea aşa: «când or mere florile astea de unde au venit, atunci să te doară capul». Vorbea cu ele, era un fel de cântec băsmit, repetitiv, şoptit, cu întreruperi. Eu stăteam cuminte, simţeam că energia lor mă cuprinde, că devin puternic. După aceea, alergam spre uşă, bucuros că mama are grijă să mă apere de rele, de boli. Mama spunea că boala nu e numai a trupului, ci şi a sufletului.

Viaţa mea a fost o mişcare prin învârtire. Toată viaţa m-am jucat. Este un joc complicat viaţa asta. Şi povestea ei îţi roade inima. Ceea ce nu s-au îndurat ursitoarele să-mi ursească mi-a dat şcoala. Şi peste toate acestea, am moştenit un lucru important: omenia. Talentele sunt risipite în toată lumea, toate popoarele au talente. Nu de talente ducem lipsă astăzi, ci de caractere. Iar pentru ca societatea să progreseze este nevoie de caractere.
Viaţa mea este un drum. «Drumu-i lung pă el mă duc/ Capătu’ nu i-l ajung./ De-aş ajunge capătu’/ Da-o-aş mâna cu cucu’/ N-aş mai înturna altu’./ De-aş ajunge marginea/ Da-o-aş mâna cu mierla/ Altu’ n-aş mai înturna. Duce-m-aş de supărare/ Da’ m-ajunge doru-n cale/ şi spune că drumu-i mare./ N-oi ajunge până-i Soare…». Ca să mă pot aduna, a trebuit întâi să mă risipesc. Acum ştiu cine sunt.”