x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Astăzi e ziua ta: Ioan Scurtu

Astăzi e ziua ta: Ioan Scurtu

de Ramona Vintila    |    24 Noi 2010   •   19:52
Astăzi e ziua ta: Ioan Scurtu
Sursa foto: Bogdan Chesaru/Intact Images

139163-intact-images-bogdan-chesaru-20100323153836005.jpgA fost şeful Catedrei de Istoria Românilor de la Universitatea din Bucureşti, directorul general al Arhivelor Naţionale ale României, directorul Institutului de Istorie “Nicolae Iorga” al Academiei Române, prorector al Universităţii “Spiru Haret”, preşedintele Secţiei de Ştiinţe Istorice şi Arheologie a Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, preşedintele Societăţii de Ştiinţe Istorice din România ş.a. Profesor universitar doctor Ioan Scurtu împlineşte sâmbătă 70 de ani. La mulţi ani!

“La cei 70 de ani pot zice şi eu, precum poetul: «Am cunoscut ce nu vor mai cunoaşte aceia ce în urma mea s-or naşte». M-am născut exact în ziua, luna şi anul când a fost ucis Nicolae Iorga, am cunoscut ravagiile războiului, am traversat regimul socialist-totalitar şi acum trăiesc într-o democraţie haotică. Am plecat dintr-un sat anonim şi am ajuns profesor la Universitatea din Bucureşti. Am fost onorat cu importante funcţii: şeful Catedrei de Istoria Românilor de la Universitatea din Bucureşti, directorul general al Arhivelor Naţionale ale României, directorul Institutului de Istorie «Nicolae Iorga» al Academiei Române, prorector al Universităţii «Spiru Haret», decanul Facultăţii de Arhivistică din Bucureşti, preşedintele Secţiei de Ştiinţe Istorice şi Arheologie a Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, preşedintele Societăţii de Ştiinţe Istorice din România etc. Privesc în urma mea la cele 45 de promoţii de studenţi, la cei peste 100 de profesori care au elaborat lucrări ştiinţifico-metodice sub conducerea mea, la cei 48 de doctori pe care i-am îndrumat.

Am în bibliotecă un raft de cărţi pe care le-am scris – între care volumul 8 din Tratatul Istoria Românilor pe care l-am coordonat – în memorie păstrez prezenţa mea la zecile de congrese şi conferinţe ştiinţifice la care am participat, din China în SUA şi  Canada, din Maroc în Norvegia şi Franţa, din Rusia în Polonia şi Ungaria etc. Toate acestea le datorez familiei mele – soţia Paula şi copiii Ionuţ şi Georgiana – care mi-a creat cadrul propice unei activităţi intelectuale şi m-au sprijinit în toate demersurile mele. Am parcurs vremuri complicate, dar niciodată nu aş fi crezut că dascălii şi cercetătorii ştiinţifici vor ajunge să fie trataţi ca nişte paria ai societăţii, care consumă bugetul statului, cum sunt prezentaţi de guvernanţii de astăzi. Nu aş fi crezut că istoria naţională îi deranjează pe aceşti guvernanţi, care fac totul pentru a o elimina din învăţământ, deşi mai există un minister care se numeşte al Educaţiei Naţionale. Sper să apuc ziua când profesorii şi intelectualii în general vor fi apreciaţi aşa cum merită, ca zestrea cea mai de preţ a naţiunii.”

×
Subiecte în articol: astăzi e ziua ta...