"Mosu", cum i se mai spune, a fost pe rand Pristanda din "O scrisoare pierduta" la Teatrul Mic, Stalin din "Master Class" la National, Pampon din "D""ale carnavalului" la Comedie, Cantemir-Voda din "Drumuri si rascruci" la Na-tionalul iesean, Andronache Tuzluc din "Ciocoii vechi si noi" si Filiberto din "Casatoria olandeza" la Comedie. Acum, este "Avarul" indragostit, tot la Comedie. Ion Chelaru implineste maine 60 de ani.

"Se spune ca pun prea multe intrebari"

"Nu stiu daca am avut sau nu noroc. Cateodata imi vine a crede ca da, alteori nu. Dar, cu siguranta fiecare pas in viata l-am platit cu aceeasi bucurie cu care l-am gustat. Asa scrie la zodia mea. Si cu ce-i scris nu te pui. Insa, nu ma plang si nu m-am plans vreodata. Sunt foarte putini cei ce fac in viata ceea ce si-au dorit. Ori, eu nu mi-am dorit altceva decat teatru. Si, pe deasupra, toate cele cateva roluri la care am visat in tinerete, le-am jucat. Asa a vrut Dumnezeu. Multi dintre confratii mei «se supara» pe viata la un moment dat si uita a-si mai pune intrebari. Uita a se mai pune si pe ei insisi la indoiala. Sunt foarte putini cei care ajung proaspeti pana la capat. Mi-as dori sa fiu printre ei.

Am lucrat cu multi regizori si vreau sa sper ca nu am dezamagit pe nici unul. In general, am fost si sunt un partener de scena dificil, ciufut si antipatic. Se spune ca pun prea multe intrebari, ca cer rigoare si respect pentru faptul scenic. Pentru unii sunt cu siguranta defecte, dar asa vad eu meseria asta. Si prin ea arta. Teatrul l-am facut si inca il fac ca pe un lucru serios, cu profesionalism, chiar si atunci cand etalez divertisment. Profesoara mea din facultate, Sanda Manu, imi spunea la vremea aceea ca de voi reusi sa-mi transform antipatia din defect in calitate, voi reusi ceva, ceva pe scena. Asta nu o poate judeca decat publicul. Publicul este cel mai credincios, mai drept partener si judecator al actorului. Fara el nu exista spectacol. Dar, inainte de orice, te afli inaintea lui dintr-o mare datorie. A-i lumina sufletul si mai ales mintea. A-l innobila si a-l duce in adevarata (daca se poate spune asa) lume a viselor. Aplauzele si plecaciunile de-o parte si de alta vin abia dupa aceea. Ceea ce nu prea se petrece de la o vreme in lumea sticlei, a celuloidului si uneori chiar si a scandurii.

Asta insa este numai o parere. Ca orice pe aceasta lume, lumea spectacolului are si ea in timp evolutii, involutii, caderi si reveniri sclipitoare. Astazi, aici, traim un timp nu prea prielnic creatiei. Insa, cred in generatiile ce deja exista si in cele care vor veni. Simt, acesti tineri nu traiesc degeaba si cautarea lor, chiar daca este mult mai dura decat cea cu care a fost obisnuita generatia mea, va duce acolo unde trebuie. Si, multumesc ca v-ati adus aminte de «Mosu»...!"