Astăzi e ziua ta, Ion Dichiseanu

Ce mai poţi spune despre un monstru sacru al teatrului şi filmului românesc după ce acesta şi-a dedicat întreaga viaţă artei pe care a ales să o slujească? Rămâi fără cuvinte în faţa carierei sale prodigioase şi a experienţei acumulate în timp. Ei bine, Ion Dichiseanu face parte dintre acei actori care au avut curajul să dea piept în piept cu duşmanul, a fost gata mereu să lupte pentru cauze strălucitoare, dar şi pentru altele, umile. Este evident vorba despre rolurile sale. Căci ce este teatrul? Un joc serios, de care actorul se lasă învăluit, purtat, în care crede şi care, de multe ori, capătă semnificaţii tulburătoare. Ion Dichiseanu şi-a pus talentul în slujba personajelor pe care le-a interpretat. Dincolo de ecourile imediate de presă şi reacţiile spectatorilor, valoarea unui rol se validează în lupta cu timpul. Spun acest lucru gândindu-mă la rolul din piesa “Micul infern” pe care Ion Dichiseanu l-a jucat de peste 500 de ori la Teatrul “Nottara”. S-a dăruit total artei dramatice, viaţa sa a fost şi rămâne teatrul. Această artă care nu se poate face decât cu adevăr. Familiar cu eleganţă, jovial, blând, iradiind căldură şi lumină, Ion Dichiseanu pare că păstrează undeva, ascuns de ochii lumii, secretul tinereţii veşnice. Tinereţea ar putea însemna căutare de sine, definire a propriei personalităţi, diferenţiere faţă de alţii. Ion Dichiseanu împlineşte duminică, 20 octombrie, 80 de ani. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”
 
Pun din fiinţa mea câte puţin în fiecare rol
“Şi acum am emoţii când intru în scenă”
Iubeşte viaţa cu toate bucuriile şi necazurile ei, are încă încredere în oameni, adoră muzica dintotdeauna, e pasionat de tenis şi fotbal şi crede cu tărie că Dumnezeu i-a dat zile frumoase, pentru că este încă joacă în spectacole şi filme, iar oamenii îl iubesc şi îi cer autografe. “«Nu mor caii când vor câinii!» Aşa sună o vorbă veche şi cred tare în ea. Nu am răbdarea să număr nişte ani pe care eu nu-i socot că-i am. Au trecut pe lângă mine, iar eu mă simt tot în plină formă. Sunt mai multe lecţii de viaţă pe care le-am primit, dar cu stoicismul, optimismul şi tenacitatea pe care cred că le posed le-am înfruntat. A fost şi o vreme în care eram timid, dar a trecut. Însă păstrez emoţia. Spun sincer că şi acum am emoţii când intru în scenă. Eu par dezinvolt, dar am o doză bună de timiditate. Asta e firea mea. E curios, dar e adevărat. Însă popularitatea are şi ea părţile ei bune. Când merg pe stradă, oamenii mă opresc încă, ceea ce spune multe. Când merg în piaţă, deşi merg rar, primesc legume gratis. Sunt poate lucruri mărunte în viziunea unora, dar pentru mine au o consistenţă puternică. Mă impresionează. Un actor care se respectă este profesionist. Când intram în scenă făceam acest lucru cu dăruire, cu încărcătură emoţională. Eu când mă implic, mă implic total. Pun din fiinţa mea câte puţin în fiecare rol. Am jucat în cariera mea de toate. Numai roluri mari, iar cu piesa românească «Micul infern» am avut peste 500 de spectacole. Dacă mi-e dor de ceva mi-e dor de turneele de altădată, când reprezentam România peste tot în lume. Sfatul cel mai preţios pe care l-am primit a fost să fiu exigent cu mine însumi. Aşa că am urmat acest sfat cu sfinţenie.”