x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Astăzi e ziua ta: Ion Iliescu

Astăzi e ziua ta: Ion Iliescu

01 Mar 2012   •   21:00
Astăzi e ziua ta: Ion Iliescu

Presedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, implineste maine 82 de ani. Jurnalul National ii ureaza "La multi ani!".

"Lumea de azi se schimba, si, din pacate, sensul schimbarii este defavorabil omului simplu"
"Cu varsta, fiecare zi e o primavara, chiar daca ninge si am implinit 82 de ani. Este o varsta a bilantului, desi toata viata am incercat sa evaluez lucrurile cu luciditate, si mi-am asumat ceea ce am facut, chiar si atunci cand nu am reusit ceea ce mi-am propus. Viata nu e liniara, nu curge linistit. Are suisuri si coborasuri, poate fi extrem de ingrata. Important este sa ai un tel, sa fii convins de nevoia de a-l atinge si sa lupti pentru el. Eu am avut si am un tel si nu se poate spune ca nu am luptat pentru el.

Nu stiu daca am facut istorie, dar sigur am reusit sa las ceva in istoria Romaniei: reconstructia ei democratica si, impreuna cu aceia care au crezut in acest tel al Romaniei, ancorarea ei in spatiul civilizational occidental. Departe de mine gandul ca as fi fost un om providential. Am fost doar un om care si-a asumat niste responsabilitati, intr-un moment greu pentru tara.

Noi, romanii, am platit scump pentru faptele celor care, in istoria recenta, s-au crezut providentiali si, din pacate, ADN-ul acestor personaje e inca prezent la oamenii politici ai lumii, ca sa nu vorbim numai de Romania. Am trait viata tarii sub rigoarea cu care mi-am trait propria viata si exista un adevar relativ al oricarei erori.

Nu as spune ca ma felicit, ci, ca toti romanii, sunt satisfacut de a fi revenit intr-o Europa a drepturilor oamenilor, la institutiile si notiunile esentiale ale democratiei, oricat de fragile par ele acum si de ezitante in functionare. Nu sunt satisfacut de aceasta situatie ambigua in materie de democratie, de nerespectarea multor drepturi si libertati cetatenesti, sub diferite pretexte, de institutio­nalizarea coruptiei, de degradarea limbajului, a demnitatii umane. Poate nu am reusit sa punem bazele suficient de solide ale unui mod de a fi social care sa asigure hrana, educatia, sanatatea, o economie solidara, o ecologie a spiritului.

Mi s-a propus un exercitiu de imaginatie: suntem in anul de gratie 2112. Urmasii nostri se uita la televizor, unde e programata o emisiune de genul «Memoria inaintasilor». Ce mi-ar placea sa stie despre mine generatiile care vin? Ca, dincolo de orice, mi-am facut datoria, ca am crezut in capacitatea natiunii noastre de a trece peste obstacole si de a progresa, dar, mai presus de orice ca am crezut in libertate, egalitate si fraternitate. Care sunt dincolo de stanga si de dreapta. Sunt esenta demnitatii umane. De-acolo, de unde voi fi, as fi bucuros sa pot privi zambind o lume mai buna, cu oameni mai fericiti si mai impliniti sufleteste.

Lumea de azi trece prin mari framantari, se schimba, si, din pacate, sensul schimbarii este defavorabil omului simplu, al carui exponent imi place sa cred ca am fost si sunt. Daca liderii acestei lumi vor da dovada de intelepciuni si vor renunta la vanitati de nimic justificate, vor face asa incat omul obisnuit sa fie in centrul schimbarii, si nu banul. Dar pentru asta trebuie sa ne facem auzita vocea. Este din nou timpul coborarii omului obisnuit in agora. Politica este un lucru mult prea serios pentru a fi lasat doar pe mainile politicienilor. O spune un om pentru care politica a fost un mod de a trai."

×
Subiecte în articol: ion iliescu