“Astăzi e ziua ta...”: Ionel Haiduc

Preşedintele Academiei Române, Ionel Haiduc, împlineşte astăzi 71 de ani. Îi urăm: La mulţi ani!

“În acest an pot spune că am întîmpinat aniversarea mea cu un cadou deosebit. Am avut vizita unui laureat al Premiului Nobel pentru chimie, profesorul Jean-Marie Lehn, părintele chimiei supramo­leculare (un domeniu nou al chi­miei, apărut în urmă cu vreo 40 ani, care a schimbat modul nostru de gîndire în această ştiinţă). Eu predau la Universitatea

Ba­beş-Bolyai din Cluj un curs de chi­mie supramoleculară şi am scris o carte (împreună cu prof. F.T. Edelmann) care face puntea între chimia su­pra­moleculară şi chimia organo­metalică, carte pe care profesorul Lehn a prefaţat-o. Să petreci cîteva zile alături de un laureat Nobel, şi mai ales unul cu care ai atîtea afinităţi, într-o călătorie prin ţară este o şansă extraordinară pentru discuţii şi inspiraţie.

Chimia a fost pentru mine «dragoste la prima vedere», fiindcă de la prima întîlnire cu această ştiinţă am fost total captivat. În cariera mea am crescut o dată cu această ştiinţă, care în ultimii 50 ani a cunoscut evoluţii şi revoluţii. Au apărut fapte şi concepţii noi, s-au dezvoltat exploziv chimia or­ganometalică şi apoi chimia su­pramoleculară, iar interesul meu a trecut de la chimia anorganică clasică, pe rînd, la cele două noi ra­muri ale chimiei. Bine­înţeles, asta a însemnat că a trebuit să învăţ tot timpul ceva nou; o fac şi acum cu plăcere şi curiozitate, urmărind constant tot ce se în­tîmplă în chimie. Preocuparea prea obse­dantă pentru chimie s-a resimţit în viaţa de familie, căreia, cred acum, i-am acordat mai puţin timp decît trebuia. Este un sacrificiu pe care îl faci fără să-ţi dai seama pînă ajungi la vîrsta bi­lanţului.

Citește pe Antena3.ro

O profesoară a fost arestată după ce elevul ei i-a întins o capcană. Ce le-a mărturisit acesta polițiștilor

Am avut în carieră satisfacţii, succese, aprecieri de care m-am bucurat. Nu am alergat după titluri, onoruri, premii şi diplome, dar uneori acestea au venit de la sine. Au culminat cu funcţia de preşedinte al Academiei Române, la care nu visasem niciodată, funcţie foarte onorantă, dar care te stri­veşte prin răspunderea pe care ţi-o impune. Mi-am dorit ca vizibi­li­tatea Academiei Române în socie­tatea românească şi în viaţa internaţională (mai ales cea ştiinţifică) să fie mai pregnantă şi m-am stră­duit în acest sens. Academia ar trebui să aibă ca primă preocupare promovarea excelenţei în cer­cetare şi să-şi spună cuvîntul în chestiunile importante pentru so­cietate, fără a intra însă în jocul politic. Ţările sînt apreciate şi după vi­zibilitatea lor în ştiinţă şi numai prin excelenţă îşi pot cîştiga respectul în acest domeniu. Am spus cu părere de rău că uneori se face şi «cercetare trivială», care aduce articole în listele de publicaţii ale unor autori, dar care nu îmbogăţesc cu nimic cunoaşterea. Mă întristează ambiţiile şi orgoliile exagerate, lăudăroşenia nemăsurată, impostura, faptele de conduită incorectă în cercetare, despre care aflu uneori şi la noi, şi în străinătate; regulile de etică în cercetare ar trebui să fie bine cunoscute şi respectate de toţi cei care păşesc pe terenul cercetării ştiinţifice. Dacă m-aş felicita pentru ceva în cariera mea ar fi faptul că am lucrat cu plăcere şi în ştiinţă nu am urmărit decît să-mi satisfac curiozitatea, fără a căuta beneficii de altă natură.

Chimia mi-a oferit şansa de a-mi transforma un hobby în profesie şi nu numai că nu aş dori să fac altceva dacă s-ar reîntoarce timpul, dar nici nu cred că m-aş pricepe sau aş putea. Este adevarat că îmi place să scriu şi uneori o fac destul de uşor (cînd m-am gîndit suficient la subiect) şi poate că aş fi putut sau mi-ar fi plăcut să scriu şi altceva decît chimie. Nu ştiu dacă aş fi avut suficientă experienţă de viaţă sau imaginaţie pentru aşa ceva.

Cred că am trăit o perioadă istorică interesantă, în care lumea a trecut prin mari schimbări şi frămîntări atît în ştiinţă, cît şi în viaţa societăţii. Nu ne putem alege perioada istorică în care trăim şi trebuie să trăim activ (dar cinstit şi corect) în orice timp ne-ar arunca soarta.

Mă întreb dacă trecerea anilor îi face pe oameni mai înţelepţi, mai înţelegători, mai toleranţi. Mă tem că nu întotdeauna, deşi uneori oamenii pot pricepe ce au greşit în gîndurile şi faptele lor şi trebuie să li se recunoască dreptul de a se schimba.

Visele mele din adolescenţă... Este mult de atunci, iar la 71 ani este prea tîrziu să mai visezi... De la anul care urmează în viaţa mea îmi doresc să mă bucur de dra­gostea familiei şi a prietenilor, de respectul cunoscuţilor şi să nu am parte de invidie şi duşmănie din partea altora.”

Împliniri

“Am avut în carieră satisfacţii, succese, aprecieri de care m-am bucurat. Nu am alergat după titluri, onoruri, premii şi diplome, dar uneori acestea au venit de la sine. Au culminat cu funcţia de preşedinte al Academiei Române, la care nu visasem niciodată, funcţie foarte onorantă, dar care te striveşte prin răspunderea pe care ţi-o impune...”

Ionel Haiduc, preşedintele Academiei Române