Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nume de vârf al muzicii uşoare româneşti, preşedintele Uniunii Artiştilor Liber Profesionişti din România ( UALPR ), pe care a înfiinţat-o, Mihaela Mihai îşi sărbătoreşte astăzi ziua de naştere. La mulţi ani!
"Am sentimentul că mă aflu la un moment de bilanţ al întoarcerii mele acasă, în România. Constat că am în urma mea 10 ani de uriaşe eforturi pentru nişte rezultate care nu mă mulţumesc. Derulez «filmul» celor 10 ani şi văd cum am fost «lucrată operaţional» de vechiul sistem «securist» pentru a mă împiedica să realizez proiecte de interes general. Sindicatul artiştilor luptă pentru pensiile lor, dosarul meu inaccesibil la CNSAS, calomniile, sabotajul profesional şi cel absurd al casei mele etc., etc. Pas cu pas vor să mă alunge iar din ţară! Acum, afirm fără ezitare: persecuţia politică există în continuare în ţara noastră, iar eu sunt una dintre victimele ei. România nu este un stat de drept democratic, ci o perversă dictatură deghizată în mireasă europeană.
Am avut întotdeauna sentimentul că, persoană publică fiind, am datoria de a da exemplul personal zi de zi, în cvasiîncăpăţânarea de a pretinde ca legile ţării să fie respectate de toţi. Numai aşa, comunitatea românească îşi va găsi demnitatea, impunând respectul reciproc al drepturilor şi obligaţiilor fiecăruia. Eu văd pe termen lung şi o spun din 2001: trebuie consolidat statul de drept, cu orice preţ. Asta este soluţia problemelor noastre! Şi cine trebuie să o facă?
Funcţionarii, care sunt plătiţi pentru a pune legile în aplicare! Şi cum totul se leagă, aş organiza o adevărată reformă a Administraţiei publice. Întâi aş stabili o grilă de criterii serioase conform căreia aş selecta minuţios fiecare dosar profesional şi moral al funcţionarilor publici. Nu este imposibil. Un «pat al lui Procust» util naţiunii... S-ar reduce cheltuielile bugetare în mod just, eliminând din Administraţie «ghiulelele» incompetente, corupte şi necuviincioase care atârnă de gleznele noastre, mai ales în Administraţiile locale. Acolo unde este necesar, angajaţi tineri capabili şi oneşti. Apoi, aş constitui structuri de control care să verifice permanent rezultatele funcţionarilor, conform aceloraşi criterii. Dacă există deja, nu-şi fac datoria!
Aş mai face ceva: asumarea şi punerea în aplicare imediată a Legii lustraţiei. Nu este niciodată prea târziu pentru a face bine lucrurile... Lipsa ei ne-a otrăvit viaţa şi ne-a menţinut într-o lungă şi murdară agonie.
Şi mai avem toţi o obligaţie fundamentală cu consecinţe pozitive pentru starea naţiunii: respectarea egalităţii de drepturi între femei şi bărbaţi.
Am avut şi momente frumoase anul acesta, când Isabelle l-a născut pe nepoţelul meu, Alexander Cyrus Freidheim, vizita - «fulger» de două săptămâni la Chicago pentru a-l cunoaşte sau aplauzele publicului la prezentarea pe scenă a noului meu cântec «O viaţă de artist», compus de Marcel Dragomir.
Bun, aş schimba şi la mine unele lucruri. De exemplu, am avut întotdeauna prea multă răbdare cu alţii şi am dat impresia că pot fi manipulată. Când am reacţionat, am surprins pe cei obişnuiţi să mă ştie împăciuitoare şi a apărut conflictul. Puţini oameni «ştiu de vorbă bună» atâta vreme cât nu a venit sancţiunea. De ceva vreme însă, am decis să nu mai am răbdare cu proştii şi răuvoitorii care ne devorează zilele şi energia. De asemenea, ar trebui să ofer mai des un zâmbet luminos în jurul meu, nu este vina celorlalţi dacă eu sunt obosită sau stresată. Şi dragostea, în toate astea? Nu mai ştiu... Şi mai e ceva: ar trebui să scriu mai des pe blogul meu... Şi mai e ceva: ar trebui să fac mai multă gimnastică...Şi mai e ceva... şi mai e ceva... Mulţumesc, Doamne, că nu m-ai făcut perfectă!"
