x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Astăzi e ziua ta... Mihai Gâdea

Astăzi e ziua ta... Mihai Gâdea

de Roxana Vintila    |    10 Ian 2009   •   00:00
Astăzi e ziua ta... Mihai Gâdea

Jurnalismul... preocuparea sa profesională absolută. O parte fundamentală a existenţei sale. Pentru cei care îl urmăresc îndeaproape, acest lucru se vede şi se simte. Mihai Gâdea îşi sărbătoreşte astăzi ziua de naştere. Îi urăm “La mulţi ani!”.

“În mod evident îi sunt recunoscător lui Dumnezeu pentru familia în care m-am născut, pentru părinţii pe care mi i-a dat, pentru surorile mele, pentru locul în care m-am născut... Când aveam doar câteva luni, părinţii mei s-au mutat în Lisa lui Octavian Paler. Toate aceste lucruri nu au făcut doar să nu-mi doresc să mă nasc într-un alt spaţiu, într-o altă conjunctură, ci să fiu foarte recunoscător pentru modul în care viaţa mea a evoluat până aici. Sigur că sunt momente în viaţă care mi-aş fi dorit să fie altfel, dar până la urmă cred că sensul vieţii noastre, chiar dacă avem libertatea absolută în deciziile pe care le luăm, este influenţat de providenţă, aşa cum cred că este viaţa mea. Dacă au fost greşeli, probabil ele au existat pentru a şti să nu le mai repet.

În principiu, dacă ai disponibilitatea sufletească şi mentală, poţi învăţa în fiecare zi. Lecţii de viaţă poţi învăţa de la un copil de 6 ani, aşa cum învăţ în fiecare zi de la fetiţa mea şi în mod evident ele se pot învăţa, dacă stai să priveşti în fiecare zi ce se întâmplă cu diferite personaje din viaţa politică... Sunt doar o parte din întâmplările pe care eu le urmăresc, pentru că de aici vezi cum oameni normali îşi pierd minţile în sferele puterii.

Mă consider un om care a primit de la Dumnezeu şi de la cei apropiaţi foarte mult. Uneori mult mai mult decât a meritat. De fapt, întotdeauna mai mult decât a meritat. Am descoperit sintagma NIHIL SINE DEO  încă din copilărie şi am aflat că era logo-ul Casei Regale de România.

Am rămas foarte impresionat de conceptul în sine. «NIHIL SINE DEO», adică «Nimic fără Dumnezeu», a fost într-un fel un deziderat în toată viaţa mea.

Corectitudinea, seriozitatea cu care abordezi lucrurile pot fi o altă faţetă a acestui tip de concept care mie mi-a plăcut întotdeauna.

Ar fi imposibil pentru sufletul meu să aleg între aniversările din copilărie şi cele de acum... doar că în ultimii ani 10 ianuarie este o zi în care telefonul meu sună neîntrerupt. Pentru fiecare gând din partea celor apropiaţi mie sau mai puţin apropiaţi sunt recunoscător. E un moment în care am şansa de a mă uita înapoi, de a-i mulţumi lui Dumnezeu că părinţii mei, că mama mea care m-a născut e în viaţă, chiar dacă e mai departe de mine. Că acesta a fost drumul meu. Că am avut posibilitatea ca în cei 32 de ani de viaţă să trăiesc cât alţii în mult mai mulţi ani.”

×
Subiecte în articol: calendar