x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Astăzi e ziua ta, Mihai Gâdea

Astăzi e ziua ta, Mihai Gâdea

de Ramona Vintila    |    10 Ian 2013   •   00:44
Astăzi e ziua ta, Mihai Gâdea

Mihai Gâdea, directorul Antenei 3 şi realizatorul celui mai de succes talk-show al postului, împlineşte astăzi 36 de ani. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”

“Sunt sensibil la toate lucrurile frumoase care ne înconjoară, la tot ce înseamnă creaţie; să nu uităm să le preţuim!”
“La 36 de ani sunt recunoscător că am avut şansa de a întâlni de foarte tânăr oameni minunaţi. Cred că în viaţă e important să identifici oportunităţile, iar pe mine aceşti oameni m-au ajutat să le disting şi să merg pe drumul respectiv. Se vorbeşte mult despre noroc. E un concept destul de simplist în opinia mea. Nu cred într-o soartă absolută, predeterminată, cred în înţelepciunea de a intui şansele care ţi se oferă şi, odată asumate, în obligaţia de a fi demn de ele.

Se spune ca alegerile mari se fac cu un dram de nebunie. Privind în urmă, am făcut câteva nebunii inspirate. Când am decis să fac televiziune, deşi drumul meu părea să fie cu totul altul, când am ales să mă căsătoresc devreme, când am acceptat să lansez şi să conduc Antena 2, iar ulterior să preiau Antena 3. Un pic de nebunie a fost şi când am ales să spun răspicat şi public anumite lucruri, rămânând fidel convingerilor personale. Trebuie să menţionez aici o declaraţie a pastorului Martin Nimoeller, care mă tulbură de fiecare dată: « Când naziştii au venit să-i caute pe comunişti, am tăcut, eu nu eram comunist. Când au venit să-i caute pe social-democraţi, am tăcut, eu nu eram social-democrat. Când au venit pentru evrei, am tăcut, eu nu eram evreu. Când au venit să-i ia pe catolici, am tăcut, eu nu eram catolic. Când au venit să mă ia pe mine, nu mai era nimeni care să protesteze».

Mă bucur că nu am tăcut atunci când au fost tăiate salariile oamenilor, când pensionarii au fost batjocoriţi, când au încercat să-l umilească pe Rege sau pe Raed Arafat. Şi nu aş vrea să regret că am tăcut vreodată atunci când trebuia să vorbesc, să apăr pe cineva lipsit de apărare.

La începutul anului 2012 a fost o scânteie, Raed Arafat, şi am fost martor, cu bucurie, la o schimbare de atitudine. Credeam că românii şi-au pierdut glasul public, dar am văzut oameni revoltaţi, determinaţi să schimbe lucrurile care-i revoltau. Dincolo de orice tânguire sau protest semnat pe Facebook, oamenii au scandat în stradă împotriva unor abuzuri. M-a bucurat exerciţiul în sine, pentru că disponibilitatea unui popor de a se mobiliza şi protesta când clasa politică nu acţionează în beneficiul lui direct mi se pare decisivă pentru evoluţia acelui popor.

E timpul să privim cu toţii spre noi începuturi. Mi-aş dori să văd mai mulţi oameni zâmbind. Cred că viaţa trebuie trăită ca şi când totul este un miracol. Sunt sensibil la toate lucrurile frumoase care ne înconjoară, la tot ce înseamnă creaţie; să nu uităm să le preţuim. Avem nevoie, în tot freamătul ăsta cotidian, să ne oprim, să ne detaşăm un pic şi să reevaluăm lucrurile cu adevărat importante, de obicei cele mai simple. Iar apoi să ne luăm răgaz să ne bucurăm de ele.

Martin Luther King spunea că nu se teme de cuvintele celor violenţi, ci de tăcerea oamenilor cinstiţi. În 2013 îmi doresc stabilitate şi să nu se audă tăcerea celor cinstiţi.”

×
Subiecte în articol: mihai gâdea