"Astăzi e ziua ta...": Mihai Stănescu

Trebuia să stau printre străini şi nu mă oprea lumea pe stradă să-mi spună: «Te iubim, Stănescule!»". Maestrul Mihai Stănescu împlineşte astăzi 68 de ani.

"Nu regret nici o secundă că nu am părăsit ţara, chiar dacă mi s-a oferit această posibilitate. Trebuia să stau printre străini şi nu mă oprea lumea pe stradă să-mi spună: «Te iubim, Stănescule!»". Maestrul Mihai Stănescu împlineşte astăzi 68 de ani.

 
"De-a lungul timpului cred că am reuşit să fac lumea să rîdă. Chiar şi acum, după douăzeci şi ceva de ani oamenii vin şi îmi povestesc desenele mele de pe vremuri. Pe unele eu le-am şi uitat. Probabil că eram înzestrat şi cu ceva umor. Un umor care se împarte între scriitură şi artă plastică. Prin anii ’80, cineva mi-a mărturisit că a stat în închisoare vreo cinci ani şi toată ziua citea o carte de-a mea care a fost interzisă. În anii ’80, în cadrul unor Concursuri Internaţionale de Desen am obţinut peste 40 de premii. Din acel moment m-am hotărît să fac numai caricatură. În 1982 la un concurs din Japonia, unde au participat zece mii de concurenţi, am luat Marele Premiu. Acesta a fost succesul meu cel mai important. În ciuda cenzurii, tot în 1982 am reuşit să scot un album. De asemenea, acest album a fost interzis, dar lumea l-a fotocopiat şi s-a vorbit mult timp despre el. Cea mai mare satisfacţie este că lumea îşi aminteşte de desenele mele. Bineînţeles, este vorba de generaţia mea şi de cea mijlocie. Cu tineretul nu prea am reuşit să dau lovitura, dar trăiesc şi eu cu amintiri.

Nu consider că m-am sacrificat pentru arta mea. Satisfacţia spirituală este mai importantă decît cea materială. Sigur că aş fi putut să am o situaţie materială mai bună dacă eram un bun manager. După Revoluţie am devenit comerciant. Îmi vindeam lucrările, dar am realizat că nu prea am talent. În 1989 mi-am depus carnetul de partid, pentru că nu m-au lăsat să-mi ridic un premiu din Belgia. Sînt foarte mîndru de mine că nu l-am luat înapoi, cu toate că mi s-au oferit cîteva lucruri: apartament, butelie!

Nu ştiu ce vise aveam la începutul carierei mele, dar, ca oricare tînăr absolvent de facultate, îmi doream să ajung un mare artist. Nu prea am ajuns, pentru că dintotdeauna arta caricaturii a fost considerată o artă minoră. Nu cred că aveam talent nici la pictură, nici la sculptură, dar poate ar fi fost mai bine să devin farmacist sau medic, cum voia maică-mea. Acum aş fi avut acces mai uşor la medicamente. Dacă ar fi să o iau de la capăt probabil că acum aş fi fost arhitect. M-aş fi născut în America şi aş fi construit case pe stînci, pe piatră, care să nu se dărîme la cutremur. Acum nu mai visez... am coşmaruri. La ce mai pot să visez...? Am o pensie mică şi visez la una mai mare. În rest... îmi doresc sănătate şi mie, domnului Iliescu şi domnului Băsescu."

Umor

"Mustrări îmi fac că nu am devenit încă celebru pe plan mondial, cum a fost prietenul meu Picasso sau că nu am o maşină precum Columbeanu"
Mihai Stănescu, caricaturist