Este poet, prozator si editor. In 1964, a debutat in presa cu poezie si grafica de revista. Debutul editorial a venit mai tarziu, in 1981.Din 1989 este membru al Uniunii Scriitorilor din Romania. Mihail Gramescu implineste astazi 56 de ani.

"N-am vise de viitor... doar cosmaruri"

"Ce fac? Subzist dintr-o pensie mizera, astept suplimentarea promisa de Parlament scriitorilor si trec printr-o mare drama sentimentala. De multa vreme, de ziua mea nu se intampla nimic. Sunt un om singur, divortat, cu venituri modeste. Nu am prieteni sau alte rude, decat pe mama: ziarista B. Kiseleff. Cum a fost pentru mine ultimul an? La fel de gol si lipsit de sens ca toti ceilalti. Ma intreb de ce a trebuit sa mai vin pe lume, in cea mai amarata tara a Europei, in cea mai trista perioada a ei - cea de dupa infrangerea in razboi. Proiecte? Scot, cu Adina Lipai, antologia «Armonii baroq», cu poezii non-postmoderne, tot la Editura Granada, unde am publicat, din 2003, si o colectie anuala - «Fantasticul Mileniului III». Cea mai mare realizare a vietii? Prietenia cu Adina Lipai - cea mai valoroasa prozatoare a Generatiei 2000. Nu Premiile Eurocon pe care le-am luat, nici numele pomenit in Istoria Literaturii Romane a Academiei sau Who’s who, nici faptul ca am fost redactor, consilier editorial sau presedinte de juriu, ci prietenia cu Adina. Si primirea mea tardiva in USR, in 1989.

Regrete? Faptul de a fi trebuit sa ma murdaresc acceptand colaborari la «edituri profesioniste» si publicatii «de mare tiraj», unde carnatari, politruci sau ofiteri de securitate obtuzi imi ciumpaveau textele, analfabeti cu diplome universitare acordate pe criteriul dosarului de cadre, eventual parasutati de dincolo de Prut, tinandu-mi «lectii» de probitate morala, patriotism sau limba romana. Dar nu puteam razbi altfel. Am scris SF doar pentru ca era singurul loc unde se putea publica fara «Concurs de debut» - acele mascarade scarboase la care se juriza coeficientul de ploconire. Sunt membru al sectiei de Proza («mainstream») a USR. Persoanele «care mi-au marcat destinul» sunt doua (in afara de parinti): Vladimir Colin, care mi-a facut cea mai elogioasa recenzie, in 1981: «Cel mai talentat scriitor roman de dupa 1944» - ceea ce mi-a adus multi dusmani, dar si debutul editorial; si Adina Lipai.

Vise? N-am vise de viitor - eventual, doar cosmaruri. Nu am la ce sa ma astept bun - incerc doar sa lungesc caderea. O fraza despre Romania de azi? N-ar fi rau sa ramana Basescu in functie. Nu am votat cu el, dar e speranta de a scapa de «Partidul Mamut» al celor 16 ani fraudulosi, pentru scaderea presiunilor politice care ne transforma vietile in calvar - de parca nu ar fi ele, si asa, destul de tragice."