Astăzi e ziua ta, Mircea Romcescu

La 23 de ani, devenea cel mai tânăr membru al Uniunii Compozitorilor din toate timpurile, iar din 1989 a devenit membru şi al Uniunii Compozitorilor din Danemarca (DJBFA – DK). La 24 de ani, obţinea, la concursul “Slagăre în Devenire”, toate premiile puse în joc – Premiul Juriului, Premiul de Popularitate şi Premiul Tinereţii, cu piesa “Nu  ştiu cine ţi-a spus”, interpretată de Corina Chiriac, pe versurile Dianei Turconi. Este singurul compozitor/textier român care a câştigat Selecţia Naţională Eurovision într-o altă ţară decât România, în Danemarca cu piesa”Vis mig hvem du er”/”Tell Me Who You are” (ambele texte îi aparţin). Mircea Romcescu împlineşte astăzi 57 de ani. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”

Povestea unui dependent de... muzică!
“Marele meu regret este că în România nimeni nu pare să aibă nevoie de harul cu care m-a înzestrat Dumnezeu”
 “Părinţii mei şi-au dat seama ca atunci când, tatăl meu, încercând să mă ajute să merg pe bicicletă. Aveam vreo 4 ani - mă ţinea cu mâna de şa iar după un timp, mă lăsa să pedalez singur. Totul era bine şi frumos câtă vreme fredonam piesele muzicale pe care le exersa el sau vărul meu, mai mare cu 4 ani decât mine, şi pe care eu le învăţasem pe de rost. Când piesa respectivă se termina, iar eu mă opream din cântat, CADEAM APROAPE INSTANTANEU DE PE BICICLETA! Ceea ce  însemna că muzica era cea care mă ajuta să-mi ţin echilibrul! Mai târziu, elev fiind la Liceul de Muzică G. Enescu, profa mea (d-na Artzăreanu) a observat că eu nu aveam, ca ceilalţi colegi, nevoie să-mi cante la pian nota , de reper, ci puteam să-i spun ce note cânta, ! Asta însemna că eram dotat cu . La ora de Dictare Muzicală, când trebuia să scriem cât puteam de repede notele pe care profa
le cânta la pian, eram totdeauna primul care termina lucrarea şi o punea la catedră. Bineînţeles că asta era foarte neplăcut pentru ceilalţi circa 28 de colegi ai mei, dar... ce era să fac? Eu nu făceam asta ca să , ci era un lucru firesc pentru mine, făcut fără nici un efort! Bunicul meu (dotat şi el cu ) era în culmea fericirii când lovind cu unghia un pahar sau o sticlă sau lampadarele de sticlă de pe faleza din Mamaia, şi vedea că nu greşeam niciodată când îi spuneam ce notă muzicală emite atins de el.
În 1982 cântam la Barul Paradis, din Jupiter, şi îmi fusese admisă o compoziţie la concursul <Şlagăre în Devenire> (al regretatului Titus Munteanu). Şi acum, după trei decenii, prietenul şi colegul meu de generaţie, Laurenţiu Cazan, îşi aminteşte cum a rămas şocat, văzându-mă la o masă, scriind partitura generală (pentru orchestra de 50 de oameni), FARA SA AM NICI UN INSTRUMENT LANGA MINE! Eu nu aveam nevoie de instrumente, fiindcă toată muzica, de la voce la bas, până la viori sau suflători, era perfect aranjată în creierul meu! Mai târziu, în Danemarca, acelaşi lucru s-a întâmplat când mi-a fost admisă prima piesă, la Finala naţională daneză a Eurovision-ului (melodia se cheamă BOHEMIAN, o cânta Birgitte Gade şi se găseşte pe You-Tube - Melodi Grand Prix 1993). Mai am multe asemenea <întâmplări adevărate> în viaţa mea de muzician, dar adevărul e că singurul mare regret al meu este că în România nimeni nu pare să aibă nevoie de acest har cu care m-a înzestrat Dumnezeu - împreună cu părinţii mei -
şi care, o spun cu toată sinceritatea: NU ESTE MERITUL MEU! Meritul meu e că, din când în când, am ştiut să folosesc acest talent pentru lucruri bune, şi l-am ocrotit cu multă atenţie. Ar mai fi foarte multe de spus, dar, fireşte, spaţiul ne opreşte... Restul pe Google sau pe Facebook!”