x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Astăzi e ziua ta: Mircea Sandu

Astăzi e ziua ta: Mircea Sandu

22 Oct 2010   •   00:00
Astăzi e ziua ta: Mircea Sandu
Sursa foto: Dan Marinescu/Jurnalul Naţional

Mircea Sandu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, împlineşte astăzi 58 de ani. Jurnalul Naţional îi urează "La mulţi ani!"

"Ca orice român, cetăţean al acestei ţări, şi Mircea Sandu trăieşte contemporaneitatea cu îngrijorare, dar şi, în egală măsură, cu speranţă. Situaţia politică, economică şi socială din România de azi creează disfuncţionalităţi majore în ceea ce priveşte instituţiile şi persoanele fizice. De aceea, cei care ne conduc politic sunt obligaţi să emită legi în favoarea celor care i-au votat. Or, din păcate, constat că nu prea simţim acest lucru. Aici intervine mult evocata necesitate a schimbării mentalităţii, aşa cum s-a petrecut în ţările vest-europene. Ei bine, dacă majoritatea de 99% a legilor vor fi în favoarea statului şi a cetăţenilor, nu în cea a unui grup restrâns de oameni, vom avea şanse să progresăm. În ceea ce mă priveşte, pentru a mă referi strict la domeniul meu, încerc, împreună cu colegii mei din administraţia FRF şi cu cei din Comitetul Executiv, nemaivorbind de Adunarea Generală a FRF, să revigorăm fotbalul românesc prin modificări ale sistemului competiţional, ca şi prin reorganizarea fotbalului de bază.

Cel mai frumos moment pe care l-am trăit în ultimul an... De fapt, au fost două: triumful pe care l-am izbutit în lupta împotriva cancerului şi naşterea nepoatei mele, Simona-Ines.
Aş dori să văd o Românie invadată de turişti, cărora să le oferim servicii ireproşabile, un stadion, sau mai multe, pentru fotbal, predat «la cheie» în 2011 şi un Campionat European de fotbal în România, poate în 2024.

Schimbări în România şi în fotbalul românesc... Sunt trei lucruri comune, pentru că este imposibil şi nici n-ar fi corect şi normal să desprindem fotbalul din societate în ansamblul ei: mentalitatea, spiritul de echipă şi dorinţa de muncă. Sunt prea bătrân pentru a mai schimba atâtea lucruri.
Marele regret al carierei mele este acela că nu ne-am calificat în semifinalele Cupei Mondiale FIFA 1994, din SUA, tot aşa cum cea mai mare împlinire este alegerea mea, în ianuarie 2007, în Comitetul Executiv al UEFA, propunerea venind din partea Comitetului Executiv al FRF.

Datorez totul familiei mele şi familiei fotbalului românesc. În Japonia sau în ţările arabe, Mircea Sandu nu ar fi reuşit. Cu siguranţă. În schimb, probabil că m-aş fi impus în majoritatea ţărilor europene.
Mi-a plăcut foarte mult să învăţ şi să citesc, mi-au plăcut fotbalul şi fetele. Şi la 40 de ani, şi azi, şi în viitor, îmi iubesc foarte mult familia şi, bineînţeles, fotbalul."

×
Subiecte în articol: calendar