Astăzi e ziua ta... Mugurel Vrabete

A renunţat la meseria pentru care se pregătise, cea de arhitect, pentru muzică in ’87. Un an mai tărziu s-a alăturat celor de la Holograf. Mugurel Vrabete a implinit ieri 52 de ani.

"Am făcut dintr-un hobby o meserie…"

"Ca aproape intotdeauna, mi-am sărbătorit ziua prin muncă. Am avut un spectacol la Tărgu-Jiu. A mai trecut un an şi mă bucur că a trecut cu bine.


In lumea muzicii am intrat de pe vremea cănd eram in şcoală. Am fost, ca multă lumea in acea perioadă, vrăjit de muzica nouă care apăruse in anii ’60 şi mi-am dorit să cănt cu mult inainte de a putea face acest lucru. La un moment dat am avut o chitară, am inceput să cănt cu nişte prieteni, după care cu nişte oameni ceva mai experimentaţi. Am făcut o mică şcoală de muzică, apoi altă trupă şi tot aşa lucrurile s-au aglomerat. A venit şi momentul in care am luat o decizie care atunci părea foarte hazardată. In ’87, terminasem facultatea, incepusem să lucrez şi m-am decis să mă apuc numai de muzică. Am devenit liber-profesionist, ceea ce atunci părea ceva ingrozitor. Acum este un lucru normal. De atunci, muzica a reprezentat cu siguranţă, profesia mea.


Nu cred că există genuri de muzică sufocate. Noi avem o percepţie un pic greşită. Se merge pe ideea că orice gen nou apărut le va distruge pe celelalte. Nu este adevărat! Aşa cum există spectatori şi pentru Festivalul "George Enescu", aşa cum există spectatori şi pentru hip-hop, intotdeauna va exista un segment de public pentru orice gen de muzică. Nu cred că melodicitatea şi muzica convenţională va dispărea.


Sunt un om nororcos pentru că am avut parte de trei lucruri foarte importante in viaţa unui om. In primul rănd, am fost inzestrat cu un trup sănătos, ceea ce mi-a permis să fac multe lucruri. Al doilea, am avut norocul mai rar de a-ţi face dintr-un hobby o meserie, de a trăi din ceea ce iţi face plăcere. Nu in ultimul rănd, direct sau indirect, am călătorit foarte mult şi am văzut mare parte din această lume.


Mă felicit că am avut intotdeauna o atitudine moderată şi că nu mi-am stricat niciodată prietenia şi relaţia cu colegii de breaslă. Nu m-a impins invidia sau dezamăgirea să fac gesturi pe care le-aş fi regretat ulterior. Imi reproşez că la vărsta foarte tănără la care am inceput să cănt nu am fost mult mai determinat să fac paşi mai mari şi mai repezi.


Pentru cineva care işi duce viaţa intr-un mod dinamic, in afară de schimbările fizice inerente pe care nu ai cum să le impiedici, senzaţia mea este că mintea, dorinţele şi aspiraţiile se schimbă destul de puţin o dată cu trecerea timpului. Muzica mi-a adus foarte multe satisafcţii interioare, nu neapărat cele legate de imagine, de bani. Dacă aş putea să schimb ceva din trecut, probabil că aş schimba ceva din greşelile pe care le-am făcut in viaţa personală."
Â