O legendă vie pe plan internaţional este unul dintre puţinii români care ocupă o funcţie înaltă în structurile de conducere ale sportului mondial, fiind de anul trecut vicepreşedinte al Federaţiei Internaţionale de Haltere şi de mai bine de zece ani preşedinte al forului naţional de specialitate. Nicu Vlad împlineşte astăzi 47 de ani. La mulţi ani!
"Am fost devotat halterelor şi familiei mele"
"În aceste vremuri nu fac altceva decât să mă bucur de realizările de până acum şi să mă lupt pentru un viitor la fel de plin de succes. Pe plan profesional, vorbind de Federaţia Română de Haltere, am avut un an bun, cu rezultate chiar mulţumitoare la nivel internaţional. În ultimul an am avut parte de foarte multe momente plăcute, tocmai de aceea mi-e foarte greu să fac o ierarhie.
În România sunt enorm de multe lucruri de schimbat, lucruri care ar îmbunătăţi situaţia românilor, însă cel mai mult mi-aş dori să schimb mentalitatea oamenilor, aş conduce-o spre mai mult pozitivism, mai multă pasiune pentru ceea ce face fiecare, mai multă implicare. Nu ştiu dacă aş schimba exact ceva la mine, însă de multe ori mi-am dorit să fi fost mai perseverent, mai relaxat în unele momente. Şi uneori aş vrea să nu mai iau anumite lucruri prea în serios, deoarece mă consum excesiv. Da, cu siguranţă aş alege acelaşi drum. În viaţă e bine să vezi cât mai departe, să ai orizonturile deschise, să faci câte puţin din toate, însă cel mai bine e să mergi pe ce ştii cel mai bine să faci şi să excelezi în acel lucru, să te dăruieşti, să munceşti pentru a ajunge în top şi să îl faci cu simţul responsabilităţii. Poate că dacă nu mă năşteam în România, nu făceam sport sau nu făceam haltere, deoarece fiecare ţară are sporturi tradiţionale sau mai bine cunoscute. Poate că, dacă mă năşteam în America, făceam fotbal american sau baseball. Am noroc că am reuşit să fac istorie aici, cu sportul pentru care m-am sacrificat de nenumărate ori.
Orice interviu apare în urma unor rezultate, a unui succes bine meritat, aşadar cred că aş putea să răspund fără ezitare la orice întrebare care mi-ar fi adresată. Mi-aş fi dorit să mă întrebaţi şi de viaţa de familie. Pentru că din punctul meu de vedere mă pot lăuda cu nişte rezultate cel puţin la fel de bune şi pe plan familial. Familia mea reprezintă cel mai mare succes al meu! Dar ca şi pentru sport, eu şi întreaga mea familie am făcut sacrificii foarte mari şi compromisuri pentru a ajunge aici. Concluzia este că tot ceea ce am în prezent, pe toate planurile, este rezultatul unei vieţi în care m-am dăruit, am fost fidel şi devotat halterelor şi familiei mele."
Citește pe Antena3.ro