Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Ovidiu Bojor a condus patru expediţii în Himalaya, zonă pe care a studiat-o necontenit cât a stat acolo. Este membru al Academiei de Ştiinţe medicale din România, membru al Academiei de Arte şi Ştiinte din SUA şi al Academiei Daco-Romane. În anul 2004 a fondat Centrul de Studii pentru Ştiinţe de Graniţă. Despre Ovidiu Bojor se poate spune că a pus în pactică vorba veche a tinereţii fără bătrâneţe, pentru că la 90 de ani, pe care i-a împlinit la 1 noiembrie, este activ, agil şi atent. La mulţi ani!
“Oamenii au fost înzestraţi cu o putere lăuntrică extraordinară, cu puterea de a iubi necondiţionat”
A învăţat să comunice cu natura
“Tatăl meu, profesor de ştiinţe naturale la Târgu-Mureş, m-a învăţat despre plante, roci, mici vieţuitoare. De la el moştenesc şi bucuria de a urca munţii. La 14 ani, am intrat în conflict cu el, pentru că nu reuşeam să ne punem de acord. El era Darwinist convins, iar eu îmbrăţisam teoria creaţionistă. Am scris un articol în care îl combăteam pe Darwin, şi argumentul meu principal cu care îl combăteam a fost că nici o fiinţă vie de pe acest pământ, cu excepţia omului, nu a fost creată după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Oamenii au fost înzestraţi cu o putere lăuntrică extraordinară, cu o scânteie de divinitate, cu puterea de a iubi necondiţionat. Până la urmă, tatăl meu mi-a dat dreptate.
La 14 ani aveam un laborator acasă, într-o cameră, plin cu soluţii chimice, colivii, borcane cu şerpi, broaşte, acvarii cu peşti. La 16 ani, acumulasem un bagaj de cunoştinţe care depăşea programa şcolară. Citeam SF-urile lui Jules Verne, dar şi cărţi de specialitate. Faceam sport, lucru care m-a ajutat mai târziu când am ajuns în Himalaya de patru ori. Făceam gimnastică zilnic si duceam o viaţă echilibrată. Am avut intuiţiile mele, simţeam ce trebuie să fac sau nu în acord cu credinţele şi simţirile mele.
Am avut harul de a-mi alege bine prietenii. E important să ştii să-ţi alegi oamenii din jur, să nu cobori în vulgaritate, să ştii să păstrezi o eleganţă şi un ritual al prieteniei care să te pună în valoare. Când ai prieteni care seamănă cu tine, vibrezi la unison cu ei şi asta îţi umple inima de bucurie. Am avut desigur şi mentori spirituali precum episcopul Suciu, care a murit în temniţa de la Sighet, fiindcă nu a vrut să se lepede de religia greco-catolică. Şi prinţul Vladimir Ghika, un om deosebit, care, la fel ca şi Buda, a fost prinţ şi, fiindcă statutul de prinţ nu l-a făcut fericit, a căutat adevărata înţelepciune, bucurie şi eliberare.
Am învăţat să comunic cu natura. Natura e Dumnezeu. Îl poţi găsi cu mintea, cu sufletul, cu simţurile. Îl poţi găsi în copaci, în vânt, în flori. Nu sunt religios, sunt credincios. Am văzut cum la o muzică frumoasă, la o mângâiere, la o vorbă bună orice plantă înfloreşte. Aşa este şi la animale. Şi mai ales la oameni…. Important e să deschidem ochii, să ştim să citim aceste semne. Lumea nu e mereu interesată de asta. Astăzi se aleargă după bani mai abitir ca la maraton”. (L.P)
