"Sper ca ascensiunea să continue..." Şi-a început cariera în urmă cu mai bine de 11 ani în oraşul natal, Târgu-Mureş. Cei 30 de ani pe care i-a împlinit ieri îl găsesc pe sărbătoritul nostru, Ovidiu Maior, în echipa jurnaliştilor Antenei 3. Jurnalul Naţional îi urează "La mulţi ani!".
"Am sentimente ciudate în legătura cu borna de 30 de ani. Unele de bucurie, că am ajuns până aici şi că am ce să trec în agendă. O familie minunată, Anca şi Luca, alături de mine în tot ceea ce îmi propun. Şi eu alături de ei, pentru tot ce au nevoie. Cu prieteni, nu mulţi, dar prieteni. Se ştiu ei. O carieră frumoasă, care a început la aproape 19 ani la Târgu-Mureş şi care mă găseşte la 30 de ani în Bucureşti. Un salt profesional uriaş şi sper ca ascensiunea să continue. Şi unele sentimente de nostalgie, că a trecut prea repede perioada asta de la 20 la 30 de ani. Şi am aşa o senzaţie că de la 30 la 40 va trece şi mai repede. Oricum, nu regret nimic din ceea ce am făcut până acum.
Şi mai e o chestiune legată de ziua mea de naştere. Pentru că nu am rupt legăturile cu oraşul natal, Târgu-Mureş, fac două petreceri. Anul acesta, din cauza programului, prioritate are cea din Bucureşti, dar mă revanşez şi acasă. Distanţa destul de mare dintre cele două oraşe mă face să regret că nu pot petrece în aceeaşi zi în două locuri.
Aştept aniversarea în care să am toţi prietenii alături pe vârful unei pârtii din Austria, să fie o zi plină de zăpadă. Sper ca până la anul să nu se topească toată zăpada din lume.
După atâtea petreceri, de azi revenim la lucruri ceva mai serioase. Poate un frăţior sau o surioară pentru Luca. Şi mai vedem."
Citește pe Antena3.ro