“Astăzi e ziua ta...” - Paul Stoicescu

 “O eroare înseamnă o viaţă pierdută...”
“Un medic trebuie să ştie că aparţine mai mult celorlalţi decît lui”, spune fostul preşedinte al Societăţii Române de Pneumologie. De curînd, prof. dr Paul Stoicescu şi-a aniversat ziua de naştere.

 “O eroare înseamnă o viaţă pierdută...”
“Un medic trebuie să ştie că aparţine mai mult celorlalţi decît lui”, spune fostul preşedinte al Societăţii Române de Pneumologie. De curînd, prof. dr Paul Stoicescu şi-a aniversat ziua de naştere.

“Cel mai greu e să vorbeşti despre tine, pentru că părerile bune nu le poţi spune din modestie, iar cele proaste din laşitate. Se pare că sînt un om normal, care a obosit cînd a stat degeaba şi s-a odihnit muncind! În liceu mi se prezicea o carieră de succes ca inginer, avînd înclinaţie către ştiinţele exacte. În ultimul an de liceu m-am hotărît să merg la medicină. S-a întîmplat să fie şi dorinţa mamei mele, de la care am învăţat sa iubesc oamenii. Iniţial, nu visam decît să-mi dovedesc că le pot fi de folos celor în suferinţă. La început de carieră am avut şansa să ajung medic într-o comună foarte grea: Vălenii de Olt. Succesele obţinute acolo, de unul singur, fără «profesor în spate» ca în facultate mi-au dat curaj şi m-au făcut să am încredere în mine. Dragostea sinceră a ţăranilor din acest sat a însemnat recunoaşterea eforturilor mele de a le fi de ajutor. Nu m-am gîndit atunci la cariera universitară. Am ajuns din întîmplare să lucrez la Spitalul de Boli Pulmonare din Topoloveni, avînd ca mentor un eminent medic şi om de cultură, dr. Virgil Ivănescu. El mi-a sugerat că aş putea face mai mult decît făceam. În timpul secundariatului l-am cunoscut pe profesorul Ovidiu Bercea care mi-a fost şi mentor şi prieten. El m-a încurajat şi m-a apreciat. Ulterior a fost multă muncă, dar şi recunoaştere. Senzaţia pe care o ai cînd salvezi viaţa cuiva nu se poate compara cu nimic. Este o senzaţie unică, un amestec de bucurie, satisfacţie, mîndrie, împlinire şi compensaţie pentru eşecuri. Am iubit oamenii şi am suferit alături de ei la necaz. Am urît suferinţa şi am făcut tot ce am putut să o curm. Din păcate, viaţa e prea scurtă şi se termină tocmai cînd afli cum trebuie trăită şi cînd ai acumulat destul ca să dai şi altora. Nu mi-aş dori să mă nasc în trecut, ci în viitor. Aş vrea să mă nasc atunci cînd cancerul va putea fi vindecat aşa cum se vindecă tuberculoza astăzi.
Acum visez la momentul în care o să văd că politica nu se mai amestecă în medicină şi că cei merituoşi vor fi recunoscuţi, stimulaţi şi nu huliţi. Medicina este o “meserie” cu efecte directe asupra vieţii omului şi orice eroare se contabilizează în vieţi pierdute. Pot exista şi accidente care nu se petrec din vina cuiva anume. Pot fi erori umane. Medicii nu sînt mecanici şi omul nu este o maşină: scoţi piesa defectă, te uiţi la ea şi o înlocuieşti cu una bună. Omul nu poate fi demontat. Poţi greşi... Sigur că astfel de cazuri trebuie să fie cît mai puţine, dar ele există şi nu vor dispărea niciodată.”