x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Astăzi e ziua ta: Paula Seling

Astăzi e ziua ta: Paula Seling

de Ramona Vintila    |    22 Dec 2010   •   19:04
Astăzi e ziua ta: Paula Seling
Sursa foto: Dragoş Stoica/Jurnalul Naţional

143683-dragosstoica-drs-img-4292.jpgO artistă desăvârşită, o fiinţă cu totul specială... Paula Seling împlineşte 32 de ani în ziua sfântă a Crăciunului. La mulţi ani!

„Perioada aceasta a fost foarte plină pe plan profesional, am cântat mult, am înregistrat un material nou de colinde intitulat «A mai trecut un an», am filmat un clip la «Răurel de ploaie», am cântat în multe spectacole, am lucrat la noul album cu Ovi, am participat la o emisiune televizată unde am învăţat să dansez şi am dăruit fiecare dram de energie împlinirii visului partenerului meu de dans. În curând voi prezenta, la cumpăna dintre ani, Selecţia Naţională Eurovision 2011, alături de Ovi şi Gianina Corondan.

Ştiu că uneori dorinţele tale nu se potrivesc cu ce ţi-a pregătit viaţa, şi, de cele mai multe ori, planurile ei te surprind şi te bucură mai tare decât dacă le-ai fi proiectat chiar tu. Aşa că pentru anul care vine îmi doresc să cânt cât mai mult, să fim, atât eu cât şi cei dragi mie, sănătoşi, să ne bucurăm de fiecare zi.

Unul dintre cele mai frumoase momente, din punct de vedere profesional, a fost Eurovision 2010, unde România s-a clasat pe locul 3. Tot un moment deosebit a fost spectacolul de la Craiova unde am cântat, din nou, alături de corul mimico-gestual «Anghelos», condus de Părintele Adrian Stănulică.. Vă invit pe site-ul (http:// www.asociatiavasiliada.ro/) , ştiu că, dacă puteţi, veţi găsi inspiraţia să faceţi, în prag de Sărbătoare, un bine, celor care au nevoie de noi.”

Trei lucruri pe care le-ar schimba în România. „Sărăcia, salariile, prejudecata”.

Trei lucruri pe care le-ar schimba la ea. „Faptul că reţin greu, faptul că, uneori, nu ştiu să «citesc» oamenii, faptul că mă sperie singurătatea, chiar dacă ştiu că nu eşti niciodată singur”.

„Fiecare dintre noi suntem rezultatul unui complex de împrejurări care ne-a făcut ceea ce suntem. Nu aş fi fost eu dacă aş fi crescut în altă parte  aş fi avut alte opinii, alte vi­ziuni, alte percepţii, aş fi fost un alt suflet. M-am născut aici pentru a fi persoana care sunt, pentru a primi influenţele pe care le-am acceptat din partea lumii în care m-am născut şi am crescut. Nu mi-aş vedea copilăria în alt fel decât cum mi-o amintesc. Nu-mi pare rău că sunt... ceea ce sunt, datorită ţării în care m-am născut.

Îmi doresc să fim sănătoşi, eu şi cei dragi, să-i am aproape pe cei ce-mi ascultă muzica, să pot să cânt cât mai mult şi cât mai bine.

La mulţi ani, sărbători cu bine, lumină, pace şi linişte tuturor!”

×
Subiecte în articol: astăzi e ziua ta...