Medic şI muzician, managerul Spitalului de Nefrologie “Carol Davila”, concert maestru şi preşedintele Fundaţiei Medicina şi Muzica, prof. dr. Mircea Penescu îşI sărbătoreşte astăzi ziua de naştere. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţI ani!”
“Cel mai dureros lucru este să constaţi că e foarte grav bolnav cineva pe care îl iubeşti foarte mult. Mă refer la România... “
Nu a greşit îmbrăcând pentru o viaţă halatul alb
Primul său noroc este că natura l-a înzestrat cu talent. A avut apoi norocul ca părinţii săi să sesizeze acest talent şi să i-l cultive. “În final am ajuns să cred şi eu că sunt norocos (nu neapărat că am şi cine ştie ce talent), pentru că viaţa mi-a revelat atâtea întâmplări semnificative. Atâtea întâlniri fundamentale, atâtea potriviri, coincidenţe, surprize şi bucurii încât chiar trebuie să îi fiu recunoscător hazardului sau .Viaţa se zămisleşte din miracolul iubirii şi al creaţiei. Ea însăşi este un miracol. Natura şi tot ceea ce vieţuieşte pe planeta noastră: oamenii animalele, păsările, copacii, florile, toate sunt un miracol. Frumuseţile care ne înconjoară, armoniile care ne încântă, sunt la rândul lor miraculoase, dacă ai ochi să le vezi şi urechi să le auzi... Misterul creaţiei, toată gândirea şi emulaţia spirituală pe care o generează întrebările: cine suntem, de unde venim, în ce trebuie să credem, care ne e menirea, ţin de miracol. Sintetizând sensul adânc al spiritualităţii umane, Lucian Blaga spunea că omul este născut în mister şi destinat să caute revelarea misterului.Toate acestea, de la natură la spirit sunt puse cu semnul miracolului. Dar, toate acestea sunt daruri şi însuşiri semănate în noi de Dumnezeu. Ce facem noi cu această zestre de nepreţuit, cum ne urmăm menirea sau cum ne batem joc de ea, cum conservăm şi dezvoltăm ce e bun în noi, sau cum selectam şi exacerbăm răutatea, ura, dispreţul faţă de semeni, orgoliul, minciuna, falsitatea din noi, duplicitatea, trăsături, fie constituţionale, fie reactive, asta ţine de foarte mulţi factori dominaţi de educaţie, mediul în care creşti şi exemplul celor din jur.”, povestesşte sărbătoritul nostru.
Crede în destin şi în importantţa fundamentală a desluşirii imboldului interior. “Considerându-mă , nu am temeri, anxietăţi şi panici inutile. Ästfel că, simţind, intuind, percepând uneori acea comandă interioară, filtrateă mai mult sau mai puţin prin raţiune (deja atunci nu mai vorbim chiar de nebunie inspirită),îi dau uneori curs. Exemple? Poate chiar alegerea profesiei la o vârstă la care nu aveam categoric capacitatea de decizie, dar în schimb simţeam vocaţia de a face bine oamenilor. A fost inspiraţie, mai ales că nimeni, dar absolut nimeni nu m-a îndrumat, nu mi-a impus sau măcar sugerat această alegere (tocmai pentru a nu îmi influenţa cu nimic opţiunea proprie). Şi într-o dimineaţă m-am trezit cu acest gând, bine înţelenit în cap că trebuie să devin medic. Nebunie? Nu prea pot spune asta, mai mult asumarea unui risc aproape nebunesc să intri într-o competeţie cu 8-10 concurenţi pe loc şi în caz de nereuşită să faci stagiul military, după care neştiind dacă voi mai fi apt de noi încercări. Am asumat riscul şi nebunia de a mi se frânge visul. Nu am greşit îmbrăcând pentru o viaţă halatul alb şi astfel cred că mi-am urmat menirea. Alt exemplu?!Căsătoria...(evident glumesc). Dar dragostea poate atinge uneori cotele nebuniei, iar decizia de a-i da curs, construind o familie căreia să i te dedici total, cu întreg sufletul, dăruindu-te până la sacrificiu şi din această dragoste să răsară vlastarele iubirii, aceasta e cu adevărat inspiraţie.”
Pornind în maşina timpului vom vedea filmul întors al unui parcurs halucinant, “cam lung din păcate (a propos de ziua de azi). Ajungem în copilărie, într-o casă cu suflet, farmec, tradiţie şi stil, cu o grădină plină de flori, în mijlocul unei familii dragi, decupată şi detaşată parcă din tabloul trist al epocii despre care vorbim, care, m-a înconjurat cu dragoste caldă şi necenzurată, care mi-a transmis zi de zi. De obicei subtil, inefabil sau peripatetic câteva din reperele fundamentale, în special morale, jalonând drumul educaţiei şi devenirii mele. Mă văd cu ochii minţii, deşi încă foarte mic, prezent la toate mesele, întâlnirile, discuţiile, povestirile şi evocările interminabile, pe care, în casa noastră primitoare de la Piteşti, zecile de rude şi prieteni ai familiei le dezbăteau mai tot timpul, iar eu sorbeam fiecare vorbă cu o sete deosebită de a afla şi a cunoaşte cât mai multe lucruri. Îmi plăceau şi mă emoţionau amintirile de pe front al tatăului meu şi a camarazilor lui, înţelegând de atunci ce înseamnă patriotismul, ce înseamnă curajul, eroismul, spiritul de sacrificiu, dar neînţelegând de ce pentru toate aceste fapte admirabile erau cu toţii hăituiţi de sistemul represiv al vremii. Îmi amintesc personajele desprinse parcă dintr-un roman istoric al acestui târg atât de animat în care toţi se cunoşteau cu toţi sau erau chiar rude.Toate întâlnirile erau condimentate cu umor, bucurie, veselie. Era de fapt o enclavizare în frontierele stricte ale încrederii şi prieteniei păstrând nealterat un teritoriu cald şi protectiv al familiei şi prietenilor la adăpost de urgia timpurilor...Văd apoi strada noastră, în pantă, cu caldarâm străjuită de zarzări şi duzi, transformată vara în teren de fotbal, iar iarna în derdeluş. Sigur, îmi amintesc perfect şcoala de mare tradiţie, dascălii (desprinşi şi ei din icoana timpului), lecţiile de pian şi vioară, serbările, recitalurile, prieteniile, prima dragoste,Trivalea plină de poezie, lunca Argesului, apoi preocupările literare (cenaclul Ion Minulescu al Liceului Bălcescu/Brătianu, la care eram preşedinte şi revista liceului la care eram redactor şef, poeziile scrise), olimpiadele, premiile, taberele...”, îşI aminteşte prof univ dr Mircea Penescu.
Cel mai dureros lucru este să constaţi că e foarte grav bolnav cineva pe care îl iubeşti foarte mult. “Mă refer la pacientul numit România... Diagnosticul? 1.Insuficienţă severă de educaţie (civică); 2.Infecţie systemică cu germenii corupţiei, hoţiei şi minciunii, rezistenţi la toate antibioticile; 3.Deficit de apărare imună (incapacitatea instituţiilor statului de a proteja şi a apăra cetăţeanul); 4. Anemie severă după sângerare cronică de 25 de ani; 5.Depresie reactiveă la degringoladă schizoidă a conducerii, cu lipsă de speranţă. 6.Sindrom dizarmonic... Lista poate continua cu completări la fiecare 1iulie a anilor care urmează şi pe care eventual mi-i va mai dărui Dumnezeu. Ce tratament se poate prescrie? Ce panaceu universal poate salva o ţară atât de grav afectată, distrusă mai ales prin implozia lipsei de patriotism, educaţie şi moralitate? Poate numai respectarea celor 10 porunci!!!”.
În încheiere, medicul şi muzicianul mărturiseşte că mai crede doar în dragoste şi prietenie.