Astăzi e ziua ta, Radu Călin Cristea

Critic literar, scriitor, eseist, jurnalist, fost colaborator şi redactor al programului “Actualitatea Românească” la Radio Europa Liberă, fost director al Muzeului Literaturii Române din Bucureşti, director general (interimar) al TVR, Radu Călin Cristea, împlineşte astăzi 58 de ani. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”.

“Mai uşor era de înfruntat Securitatea comuniştilor, decât impostura la putere a timpurilor din urmă”
“Mă ţin, aşa cum am făcut-o de când mă ştiu, să nu cad sub vremi. Vremuri grele, încâlcite, tulburi, aducătoare, parcă, de prea multe amărăciuni: îmi vine să spun, adesea, că mai uşor era de înfruntat Securitatea comuniştilor, decât impostura la putere a timpurilor din urmă. Deconturile mari cu viaţa sunt încheiate, am trecut prin destule fericiri şi suferinţe încât să mă pot socoti împăcat cu mine şi cu ceilalţi. Nu cred că meritam să iubesc şi să fiu iubit mai mult decât mi s-a întâmplat să fie. Pe celălalt versant, moartea nu m-a ocolit, ba chiar mi-a bătut de câteva ori la uşă şi, acum câţiva ani, tare eram îndemnat să-i deschid. Am însă o stea norocoasă ce mă trage după dânsa în lumi binecuvântate. E fata mea, Anastasia, alături de care, când aceste confesiuni se vor legăna în murmurul rotativei, mă voi afla, încă o dată mântuit, la Veneţia, clătindu-mi ochii, din unghiul perfect al Loggiei dei Cavali a Bazilicii San Marco, cu o zare din viaţa mea şi a noastră semănând, în fond, cu o lagună: cu delicateţea plutitului ce ni s-a dat pentru a birui putreziciunea adâncurilor. Privind în urmă? N-am greşit când n-am cedat nimic regimului comunist, deşi multe au fost îmbierile; ieşit, probabil, din ardelenismul meu pe alocuri stâncos, flerul etic dintâi s-a aşezat, în timp, într-o normă de conduită morală care mi-a luminat calea până la ieşirea din deşertul roşu şi încă mă ţine în şa. M-aş mustra, că pedeapsa de sus oricum am primit-o, pentru câteva femei pe care, în neghiobia mea de tânăr atoatecuceritor, le-am făcut, măcar pentru o vreme, nefericite. Pentru acele păcate, cât voi mai rătăci prin viaţa asta, voi căuta iertare. Plin de răspântii a fost pentru mine primul an de după căderea lui Ceauşescu. Eram bine lansat în critica literară, îmi apăruse, destul de devreme, o carte despre care oameni cu greutate, de la Nicolae Manolescu la Ştefan Aug. Doinaş sau N. Steinhardt, au scris cuvinte măgulitoare, fusesem iniţiatorul «Cenaclului de Luni». Europa Liberă dăduse însă buzna peste mine şi eu peste ea, aşa încât n-a mai fost loc de întors. Am lăsat în adormire critica literară şi m-am lăsat reinventat de Europa Liberă. Încă bâjbâi amintindu-mi de acel pariu dur şi pe viaţă. A fost ca o dezîndrăgostire nedreaptă urmată de o plonjare într-o apă atrăgătoare, dar neştiută. Avea să fie însă o experienţă fabuloasă. M-am descoperit altfel într-o aventură trăită intens şi unde am urcat, de la reporter de teren la editor, scările unui jurnalism de necomparat cu tot ce s-a făcut în România după decembrie ’89. Mă amăgesc cu gândul că am rămas acelaşi om liber care şi-a ales singur calea, cu îndoieli, dar fără regrete. Chiar şi de Europa Liberă m-am despărţit când am simţit eu că a sosit timpul. Cele mai frumoase amintiri din viaţă? Cu siguranţă – prima dragoste: inocentă, pură şi de o graţie care a îmbrăcat, o vreme, două suflete într-o mantie divină. Frumos a fost şi pe tancul unde, în 22 decembrie, în faţă la «Eva», m-am cocoţat, trăind o bucurie nebunească, urlând, să audă şi Dumnezeu, numele prietenilor ce mă însoţeau, în uruitul şenilelor. Cea mai frumoasă clipă a fost însă naşterea Anastasiei, atunci s-a condensat totul şi totul acela era măreţ şi suna, imperial şi duios, ca un gong al începutului unei lungi fericiri. De aceea, de ziua mea ce trece mă gândesc la zilele ce vor să vină ale Anastasiei, pe care le visez presărate, pe aceeaşi cărăruie ce m-a dus pe mine până în acest moment, cu ceea ce, cred eu, rămâne şi dă sens: libertate fără margini, conştiinţă curată, noroc şi ­ cât încape – umor.”