Inegalabila doamnă a Televiziunii Române Sanda Ţăranu împlineşte astăzi 71 de ani. Jurnalul Naţional îi urează "La mulţi ani!".
"Am mai adăugat un an la cei mulţi care au trecut atât de repede. Cred că nu au trecut degeaba. Cu fiecare zi încerc să mă înţelepţesc, să nu mă contaminez de prostie, un virus mai puternic decât AH1N1. Nu-mi doresc din punct de vedere material mai mult decât am nevoie, mai important este să-mi îmbogăţesc spiritul. O fac prin lectură, spectacole, concerte şi prin cât mai dese întâlniri cu oamenii, mai ales cu cei tineri. La o anumită vârstă îşi pot face loc în viaţa noastră sentimentele de frustrare, victimizare, marginalizare. Eu nu le simt. Poate şi pentru faptul că sunt invitată la diverse manifestări culturale sau la cele legate de sărbători.
Încă mai sunt vizitată de reporteri de la reviste şi ziare şi, iată, acum, gestul Jurnalului Naţional îmi spune că nu sunt uitată.
Vă mulţumesc!
Meseria de prezentator tv este destul de efemeră. Au mai rămas câteva imagini în arhiva TVR şi zeci de emisiuni cu ecou la vremea respectivă, datorită personalităţilor care au avut amabilitatea să mă onoreze. Pe stradă, îmi dau seama că sunt din ce în ce mai puţini oameni care m-au văzut. Anul acesta, ducându-mă la o emisiune la TVR, bărbatul de pază de la poartă, care verifica lista invitaţilor, m-a întrebat cum mă cheamă. Am avut un şoc, mai ales că mă dusesem în instituţia pe care îmi place să o numesc «casa mea».
Am vrut să-i răspund că numele meu este Filoftea Popescu, apoi mi-a venit să râd! Omul nu avea nici o vină... Timpul trece nemilos de repede! Mi-e dor de anii tinereţii, de părinţi...
Nu-mi doresc decât să fiu sănătoasă. De ziua mea să fiu înconjurată de cei dragi şi să nu mă părăsească optimismul. Dar optimismul meu nu poate face abstracţie de criza economică şi de modificările climatice care ne ameninţă pe toţi. În iureşul de evenimente prin care suntem sortiţi să trecem, vom mai fi în stare să le dăm importanţa cuvenită şi să găsim soluţiile potrivite pentru fiecare?"
Citește pe Antena3.ro