Jurnalista Simona Gherghe, moderatoarea emisiunii „Acces Direct" de la Antena 1, îşi sărbătoreşte duminică ziua de naştere. La mulţi ani!
"Mi-aş injecta o doză de şmecherie"
„Când eşti nefericit într-un loc, e bine să-ţi faci bagajele şi să pleci. Uşor de spus, atât de greu de făcut, nu-i aşa? La 32 de ani, după o poveste de aproape nouă ani, mi-am făcut bagajele şi-am plecat. Am auzit frecvent, în ultimele două luni, întrebarea asta: de ce ai plecat? Acum, că a trecut ceva timp, pot s-o spun. Am plecat pentru că nu mai eram fericită la ştiri. Pentru că simţeam că pot mai mult, dar că acolo atât se putea pentru mine. Şi ştii ceva? Acum mi-e bine. Cineva îmi zicea că sunt norocoasă, pentru că întâlnesc oameni. Unii dintre ei, idolii copilăriei şi tinereţii mele. Alţii, pe modelul aşa nu. Dar şi ei fac parte din lumea asta. Poate că, arătându-i, ajungem să-i apreciem mai mult pe cei care merită asta. A fost un an important pentru mine, anul în care am avut curajul s-o iau de la capăt. Şi sunt convinsă că am făcut ce trebuie. În rest, îmi programasem mai multe vacanţe, dar mi-au ieşit doar vreo două. Dar va veni şi timpul celor rămase nebifate...
Mă întrebi cât datorez acestui popor. Hmm... Pot să spun că le datorez TOTUL părinţilor mei şi felului în care m-au crescut. Ţării, poporului... Sunt chestiuni foarte generale. Uite, mă simt acasă acolo unde sunt ai mei. Dacă aş trăi în Franţa şi familia mea ar fi cu mine, acolo ar fi «acasă». Mi-ar fi dor de unele locuri... satul bunicilor, Copoul, Valea Dorului, marea în 2 Mai... Dar aş putea să vin să le văd. Poate că mi-ar fi dor de limba în care scriu, în care visez... dar i-aş citi pe Preda, pe Eliade, pe Sorescu sau pe Cella Serghi. Mi-am dat seama că sunt foarte adaptabilă, aşa că m-aş putea acomoda oriunde şi chiar cred că m-aş descurca. Cu singura condiţie să am familia alături.
Să schimb ceva din ce-am trăit până acum? Mi-aş injecta o doză de şmecherie. Ai mei m-au învăţat să am bun-simţ în tot ce fac. Uitându-mă în urmă, poate că, uneori, ar fi trebuit să mai uit din lecţia asta de acasă. Sau poate nu...
Vă mulţumesc pentru că v-aţi gândit la mine astăzi. E important pentru moralul meu!"
Citește pe Antena3.ro