Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Este un om care a iubit şi iubeşte mult scena, meseria pe care o face. „Am vrut mult de la ea şi nu ştiu dacă am obţinut pe măsura investiţiei sufleteşti", ne povestea actorul Teatrului Mic, Sorin Medeleni. Ieri a împlinit 58 de ani. La mulţi ani!
„În timp ce Dora (tovăraşa mea de viaţă la bine şi la rău) corecta alocuţiunea pe care a ţinut-o în seara festivă dedicată aniversării mele, eu toceam de zor, în gura mare (spre admiraţia împietrită a căţeluşei noastre Bouchon), la textul piesei propusă şi băgată în lucru de colegul şi prietenul drag, Florin Călinescu, directorul Teatrului Mic.
«Dorinţele sălbatice ale soţului meu...» se numeşte, o comedie de bulevard, spumoasă, un succes sigur. În orice caz sunt modest, se vede. Păi cum să nu mă laud când se pare că mi se împlineşte o mare dorinţă, aceea de a juca împreună cu doi colegi de generaţie Mihai Dinvale şi Dan Condurache. Acum un an, nu ştiu... dar părea imposibil. Am fost prea pesimist, ce mai...
Inima mare a lui Florin a reuşit să ne adune. Păcat că nu joacă şi el, sincer păcat! În acelaşi timp mă supun unei terapii de maturizare. În ciuda anilor care au trecut şi a nenumăratelor experienţe de neimaginat, am rămas tot un naiv. Am 58 de ani... gata cu pubertatea totuşi. Apropo de copilărie, mi-e dor să mai visez doar, noaptea când m-am întors de la clubul Preoteasa (eram în anul I), de la dans, am intrat în casă în vârful picioarelor, am aprins lumina în camera mea şi ce am văzut? O superbă motoretă Mobra rezemată de biroul meu.
Era cadoul pe care mi-l făcuse tata de ziua mea, că sunt băiat cuminte şi îmi văd de şcoală... Săracul, cum o fi urcat-o pe scări... Am şi pornit motorul, acolo, lângă pat. Nu am mai avut răbdare. În toiul nopţii! Ce or fi zis vecinii? De atunci, fetele mele, Ruxandra şi Cristina, două surioare «trăsnet», mă pun să povestesc chestia asta la fiecare aniversare. Să audă şi soţii lor.
Am căutat să urmez, convins, poveţele marii Eugenia Popovici. Eminentul meu dascăl de teatru şi de viaţă: profesia înainte de orice, cinstea în meserie, fuga de compromisuri, solidaritate, generozitate şi cavalerism pe scenă şi în viaţă. Ştiu şi eu ce să mai zic? O să mă trezesc oare într-o dimineaţă, să deschid geamul şi să nu îmi vină să cred ce îmi văd ochii? Ca în Elveţia în 1979 când, într-un turneu cu teatrul, am crezut că păşesc pe o altă planetă!?
La noi începuse congresul al nu ştiu câtelea. La fel cum am crezut 10 ani mai târziu că s-a întâmplat o minune, că m-a ajutat Dumnezeu să mă trezesc într-o lume asemănătoare cu cea pe care o văzusem acolo, dar fără congres... Şi unde? La mine acasă! Extraordinar! Aveam 37 ani! «Problematic...» ar spune părintele meu spiritual, Nae Cosmescu.
Mai cred şi acum, din când în când, câte o chestie aşa... hodoronc tronc! Mi-e dor de tatăl meu..."
