Astăzi e ziua ta: Ştefan Birtalan

“Goliat” din Jibou al handbalului romantic
“Când jucam eu, lumea se uita la mine ca la Goliat”
Trei medalii olimpice, una de argint şi două de bronz cu naţionala României, două titluri mondiale, de trei ori jucătorul lumii (1974, 1976, 1977), o Cupă a Campionilor Europeni, 12 naţionale, 5 Cupe ale României şi 993 de goluri marcate în porţile adverse. Acesta este palmaresul lui Ştefan Birtalan, unul dintre cei mai importanţi handbalişti al celei mai mari echipe naţionale pe care ţara noastră a avut-o în istoria acestui sport. Împlineşte astăzi 66 de ani. O viaţă trăită intens, în slujba mingiuţei de handbal şi a luptei de pe semicercuri. La fel ca şi alte cazuri de sportivi imenşi, începuturile fostul mare handbalist au aparţinut altei discipline. Handbalistul care a dominat semicercurile de la înălţimea sa de 1,95 m şi prin forţa sau îndemânarea aruncărilor a început practicând baschetul la Liceul nr. 1 din Jibou, oraş în care s-a mutat împreună cu familia când avea 10 ani. La 16 ani, în 1964, după ce a văzut la televizor un Campionat Mondial şi pe românii Oţelea sau Gruia impresionând mapamondul, puştiul Birtalan a decis să treacă la handbal. După doar patru ani, tânărul handbalist era deja în vestiarul echipei naţionale a României. A urmat o carieră senzaţională, încheiată din propria iniţiativă la 38 de ani, dar după performanţe care astăzi par doar nişte obiective intangibile în handbalul românesc. 15 ani au fost petrecuţi la Steaua, club cu care s-au confundat trăirile sale pe semicerc. În 2008, Ştefan Birtalan a trecut peste cele mai dificile momente ale vieţii. Ajuns în faza de ciroză hepatică, a fost nevoie să treacă printr-o intervenţie chirurgicală extrem de complicată, de aproximativ două ore, suferind un transplant de ficat. La fel ca şi în bătăliile dure din săli, uriaşul a învins din nou. A fost poate cea mai importantă victorie a fostului imens handbalist, pe care specialiştii internaţionali l-au plasat pe un senzaţional loc 7 în clasamentul celor mai valoroşi jucători ai secolului trecut. Deşi handbalul din zilele noastre nu mai seamănă cu arta din vremea lui, “Nea Bibi” şi generaţia sa a rămas tot ceea ce are România mai preţios în acest sport superb.