Astăzi e ziua ta, Ştefan Sileanu

Câte nopţi nedormite, şi câte zile. O oboseală pe care nu o poţi compara cu nimic. Nimeni nu poate descrie nesomnul unui actor în dorinţa lui, firească, de a se dărui. Nimeni nu poate povesti simplu încăpăţânarea de a îmbrăca hainele unui personaj până la a-l lua de mână şi a-l conduce pe scenă, în faţa spectatorilor. Nu oricui îi este hărăzită o asemenea misiune şi nu oricine o poate duce până la capăt. Ştefan Sileanu, una dintre marile voci ale teatrului şi cinematografiei româneşti, este un actor care asculta mult şi vorbea puţin, a trăit o viaţă într-o discreţie nemaiîntâlnită, răutăţile culiselor nu l-au atins niciodată, iar nobleţea sa sufletească este perfect transpusă în tablourile sale, căci aceasta a fost arta prin care s-a exprimat cel mai bine, pictura. A jucat în nenumărate piese de teatru la Târgu Mureş şi la Nottara, are filme ce au rămas în memoria românilor precum “Vlad Ţepeş”, “Prin cenuşa imperiului”, “Burebista”, “Somnul insulei”, “Adela”. Acum este un pictor care ascultă mult şi vorbeşte puţin. Dar generozitatea sa o poţi vedea în creaţiile sale. Ştefan Sileanu împlineşte astăzi 74 de ani. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”

Cred foarte tare în frumuseţea vieţii
“M-am refugiat foarte tare în pictură, îmi face bine la suflet”
“Nu am multe de spus. Eu vara stau în Deltă, la Sfântu Gheorghe, mi-am luat o căsuţă acum 14 ani şi-mi împart existenţa şase luni în Deltă, şase luni aici, aproape de Bucureşti, la Cocioc, comuna Periş, unde anul acesta voi petrece a treia iarnă. Îmi place foarte mult la ţară. Mi-am construit un atelier micuţ, în care mă simt foarte bine, ascult muzică, pictez, pregătesc o expoziţie pe care o voi deschide în primăvară la Vâlcea, unde am fost invitat pentru a expune. În general, mă lupt cu vârsta pentru că aşa cum spunea cineva sunt încă verde, deşi bolile vârstei încep să apară. Încerc să le depăşesc şi îmi văd de treabă înainte. Cu teatrul am terminat demult. Am fost solicitat, dar m-am refugiat foarte tare în pictură şi găsesc că e un mod mai puţin stresant de viaţă. E mult spus rugăciune, e doar refugiu, îmi face bine la suflet. Îmi place enorm marea, sunt de-al apei, este şi motivul pentru care mi-am cumpărat căsuţa aceea la Sfântu Gheorghe. Motivele mele picturale sunt marine, delte, peisaje în general, fac şi portrete, cum stă bine unei expoziţii. M-am apropiat de oamenii de acolo de la Sfântu Gheorghe, dar eu sunt şi pescar şi acesta este încă un motiv pentru care m-am dus acolo şi mi-am luat barcă. Mă simt foarte bine la Sfântu Gheorghe şi toamna, şi iarna, dar e minunată vara la Sfântu Gheorghe. Eu am copilărit la ţară, pe Valea Buzăului, şi probabil mi se trage şi apetenţa pentru peisaj, pentru natură, pentru nor, pentru cer, pentru muzica universului. Cred că asta ar fi singura explicaţie posibilă. Nu sunt credincios, un habotnic, dar cred foarte tare în frumuseţea vieţii, încerc să exprim treaba asta în pictură şi în relaţiile pe care le am cu oamenii. Am cunoscut oameni extrem de valoroşi, aşa cum spuneţi, şi de câte ori deschid o expoziţie îi pomenesc pentru că au însemnat enorm pentru mine. Într-o ordine aleatorie aş zice Florin Niculiu, un pictor excepţional, Corneliu Baba, pe care l-am cunoscut şi care m-a ajutat enorm în tinereţe, Ţuculescu, la care am şi locuit trei ani şi care m-a îndrumat şi m-a făcut să iubesc muzica. Pe urmă Alexandru Moscu, care era directorul Muzeului Aman şi crease în jurul lui un cerc de cultură, era o gazdă extraordinară şi se adunau oameni de cultură, pictori, muzicieni. Era un fel de Mecena, pentru că era boier la origini. Am avut prieteni la care am ţinut enorm, unii dintre ei s-au dus dincolo, nu vreau să spun unde. Sunt un credincios în prietenie, nu aş fi în stare să înşel, să distrug o prietenie de dragul orgoliului meu. Vă mulţumesc că v-aţi gândit la mine.”