Astăzi e ziua ta... Stela Enache!

"Nu mi-a fost niciodată ruşine să spun că sunt româncă" Numele ei a fost şi este pe buzele tuturor de la debut până astazi. E de ajuns să fredonaţi "Ani de liceu" şi oricine vă poate spune cine cântă. Cariera sa este una solidă, bine conturată, şi se consideră o femeie norocoasă. Mâine, Stela Enache împlineşte 60 de ani. La mulţi ani!

"Merg pe toate planurile înainte. Soţul meu avea o vorbă: «De la o anumită vârstă este mai bine să uiţi de această zi». Nu sunt de aceeaşi părere, pentru că sunt altă fire, mai optimistă. Eu nu mă sperii de trecerea anilor. Nici nu am timp să mă gândesc la acest moment ca aniversare. Poate şi pentru că mă avânt în muncă tocmai ca să uit de anumite probleme. În primul rând vreau să termin cu casa, pentru că renovez şi asta îmi mănâncă foarte mult timp şi foarte mulţi nervi. Apoi, sunt tot timpul în alergături pentru că am grijă de mama şi e un lucru frumos, e mama mea şi încerc pe cât se poate să-i fac zilele cât mai frumoase. Este ca un copil, practic nu mai am cum să mă gândesc la mine. Mi-aş dori să petrec mai mult timp cu copiii şi nepoţii, dar stau fiecare în altă parte şi mi-e greu să mă împart. După o viaţă întreagă de muncă sunt nevoită să-mi cer drepturile şi mi-e foarte greu să le obţin. Cât eşti în treabă toţi te întreabă, apoi toată lumea uită de tine. Nu avem legi care să ne protejeze pe noi, artiştii. Eu sunt o fire luptătoare, dar mă lupt foarte bine pentru alţii, din păcate pentru mine mai puţin. Am o senzaţie de jenă. Nu am furat niciodată nimic şi am ţinut steagul sus cu glorie în numele ţării, am dus greu această cruce, eram de unde eram şi nu mi-a fost niciodată ruşine să spun că sunt româncă.

Culmea este că aceia din străinătate se zbat mai mult să-ţi ofere oportunităţi, să te ajute, aici la noi nu. Vreau să cam pun capăt acestei meserii, pentru că acestea sunt vremurile.

Am învăţat multe de-a lungul carierei, mai ales că am lucrat mereu cu contract. Trebuia să fii foarte serios, punctual, corect, cinstit. În orice condiţii, orice s-ar întâmpla în viaţa ta. Scena este scenă, trebuie să-ţi respecţi publicul, omul în general. Să te respecţi pe tine, dacă vrei să fii respectat la rândul tău. De la soţul meu am mai învăţat un lucru, e bine să te retragi la timp... Eu nu am decât amintiri frumoase. Sunt şi genul de om care dă la o parte tot ce este urât, nici nu vreau să mă gândesc la lucrurile urâte. Am avut o viaţă frumoasă, dar grea. Cred că nimeni nu poate înţelege cât de greu este să te împarţi între familie şi meserie. Vedeam discrepanţele dintre sisteme,unul comunist, celălalt capitalist. Tineretul de astăzi nu va înţelege niciodată cât ne-am zbătut noi pentru supravieţuire. Am fost aşa mult plecată pentru că mi-am dorit să-i asigur o independenţă soţului meu, cumpărând aparatura necesară, instrumentele pentru un studiou al lui. Am prins perioada de pionierat, instrumentele erau scumpe. El era fericit, în lumea lui, eu în a mea.

Dacă aş fi ministrul Culturii? Aş face curăţenie, dar din nefericire la noi nu mai există cultură. Asta mă doare foarte tare. Valorile, tradiţiile noastre româneşti, prin care se evidenţiază o ţară, nu se mai regăsesc nicăieri. Să ai un asemenea patrimoniu, asemenea valori şi să nu le pui în valoare mi se pare îngrozitor. Eu am încercat mereu să ridic ştacheta, nu să o cobor. Ce văd acum cu bieţii artişti, actori, mă îngrozeşte...

Noi, prin muzică, prin ceea ce făceam, voiam să ridicăm nivelul moral şi spiritual al societăţii, acum nu mai există, se face praf totul.
Soţul meu s-a supărat tare la un moment dat când am fost numiţi, noi, cei care cântam de atât timp, dinozauri. Dar eu şi acum mă emoţionez când mă gândesc la Kirculescu, la Alexandru Mandy, toţi compozitorii aceştia. Sau la poeziile care se scriau înainte. Acum văd că şi Eminescu este luat la rost. Ce să mai spun..."