Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Stelian Neagoe la 70 de ani şi...
"M-am născut şi am crescut în lumea Regelui Carol al II-lea şi a Mareşalului Antonescu. M-am şcolit şi am făcut carieră profesională în lumea lui Dej şi Ceauşescu. Iar de douăzeci de ani balansez resemnat în lumea nouă a haosului bine organizat care este democraţia. Este frumos să călăreşti pe două milenii şi să ţii dreaptă cumpăna dintre veacuri. Este şi trist, fiindcă simţi mai mereu povara omului gârbovit sub vremi.
Am fost învăţător de ţară, profesor la oraş, dar am sfârşit prin a deveni istoric. Da, cred că cercetarea ştiinţifică istoriografică a fost, este vocaţia mea. Cărţile mele - adevăraţi copii spirituali, mai fideli poate decât cei naturali - stau mărturie că n-am greşit când m-am lăsat sedus de salahoria la «suma vieţii noastre» care este Istoria (după vorba Eminescului). Sunt de profesie melancolic. Nu cred nici eu să mai existe ceva nou sub soare, fiindcă marile adevăruri au fost spuse demult. Iar noi, urmaşi umili, nu mai putem fi decât nişte epigoni aproximativi, consumatori şi comentatori de viaţă.
Nu-mi plac veştile proaste, surprizele de nici un fel şi nici despărţirile. Cred în forţa tămăduitoare a deşertăciunii, în totul relativ şi în faţa nevăzută a adevărului absolut
curtat de majestatea sa minciuna.
La vârsta mea nu mai am curiozităţi majore şi nici profeţii de împlinit. M-am vindecat de iluzii şi m-am trezit, scuturându-mă, din dezamăgiri. Cred în Dumnezeu, sunt credincios mie însumi - şi asta îmi ajunge.
După decenii întregi de experienţe dureroase, mi-am pierdut iremediabil încrederea în oameni. Este un mare regret al meu. M-a salvat structura-mi de luptător.
N-am pierdut decât două bătălii în războaiele vieţii: dispariţia dragilor mei părinţi.
Deşi s-ar zice că socializez ironic, în străfunduri sunt un becher singuratic desprins în câştigător...
Într-o viaţă strâmtă de muritor nu le poţi face pe toate. Trebuie să înveţi arta renunţărilor, arta de a trăi ca şi când n-ai trăit destul - şi cam atât, fiindcă restul nu este decât tăcere şi mister. Nu mă plâng şi nu caut să-mi fac singur chip cioplit. Îmi asum destinul, nu reflectez prea mult asupra lui din teama de a nu deveni şi mai sceptic de cum sunt. Superstiţios din fire, trag ponoasele unei zodii imposibile care se vrea, însă numai Balanţă nu este.
Şi omul - ca şi fierul - dacă îşi stă starea - rugineşte. Truda creatoare este elixir şi formidabil trebuie să fie când te petreci din viaţă ca un brad încă falnic ori ca un pom în roadă.
Dragi semeni ai mei, nu vă aprob, nu vă dezaprob urmărirea himerelor după care tot alergaţi; constat doar că aţi devenit prea pieziş grăbiţi, când înţelept ar fi să vă mai întoarceţi, statornicindu-vă, eventual, şi la mama natură. Este sfatul istoricului ştiutor de vremuri multe care stă de veghe la porţile Cetăţii. La mulţi ani tuturor!".
