Astăzi e ziua ta… Tamara Creţulescu

O actriţă cu temperament, o vibraţie unică, o căutare perpetuă a unui ton, o artistă autentică. Tamara Creţulescu cântă excelent la chitară, se revoltă, se întristează, se bucură, este ironică, sensibilă, exuberantă. Liberă în adevăratul sens al cuvântului, actriţa îşi sărbătoreşte ziua de naştere. La mulţi ani!

"Dacă îmi ajunge timpul pentru ce am de făcut? Nu prea-mi ajunge. Nu mă plâng, este foarte bine că am de lucru. E bine ca în astfel de momente grele să ai ce face şi, slavă Domnului, am. Mulţumesc lui Dumnezeu că suntem sănătoşi, că avem de lucru, că avem o familie bună şi frumoasă. Astăzi nu am spectacol. De obicei sărbătoream cu colegii mei după spectacol, aduceam şampanie şi fursecuri. Nu pierdem nici o zi de naştere, fiecare pe rând. Nu uităm unii de alţii. Mai ales în ultima vreme, de când joc în «Tectonica sentimentelor» la Teatrul Naţional, un spectacol nou, care merge bine la public.

EXPERIENŢE
Ce experienţe mi-au rămas aproape de suflet? Au fost două care m-au marcat. Am jucat la clubul Prometheus un spectacol, am vrut să văd cum este să joc singură, într-un bar, unde oamenii beau şi mănâncă. A fost o experienţă foarte fructuoasă şi, din fericire, a ieşit foarte bine. Se numea «Recviem pentru un vis» după Nina Berberova. A doua experienţă, care durează şi astăzi, este «Shirley Valentine», la Teatrul Naţional, unde o oră şi jumătate stau singură cu publicul. De cinci ani îi vad pe spectatori cum pleacă de fiecare dată încântaţi.

MODELE
Modele? Am avut multe, dar cel mai important este Olga Tudorache, cu care joc la Teatrul Metropolis în «Peşte cu mazăre» de Ana-Maria Bamberger. Olga Tudorache este un miracol, o forţă artistică inegalabilă pe care o admir cu toată fiinţa, o bucurie. Să joci lângă Olga Tudorache este un mare cadou. Acest spectacol pe care îl jucăm de cinci ani reprezintă o experienţă de nepreţuit.

De asemenea, nu pot să nu-l admir şi pe George Ivaşcu, cel care a reuşit să facă dintr-o hrubă un teatru care în scurt timp a devenit unul dintre cele mai serioase din ţară. De asemenea şi pe Alice Barb, căci pe ei nu-i poţi vedea separat. Sunt mereu împreună. Un alt mare model a fost George Constantin, alături de care am jucat ultima oară, în «Vassa Jeleznova», dar am jucat mult şi la televiziune. Pe atunci, în fiecare săptămână se transmitea un spectacol de teatru la o oră de vârf.

De la George Constantin am învăţat foarte multe lucruri. Mai ales să nu mă tem, să-mi respect partenerii şi să-mi iubesc personajul pe care îl am de interpretat. Din păcate a plecat dintre noi şi tare îi duc dorul...

Cel mai frumos cadou pe care l-am primit? Anul trecut, când am împlinit 60 de ani, am lucrat la Colegiul Naţional Caragiale cu nişte copii foarte talentaţi la cercul lor de teatru. Doi ani am lucrat cu ei la «Steaua fără nume», «Bădăranii», au luat multe premii la festivaluri. Ziua mea am vrut să o trec sub tăcere, dar ei au venit cu un tort la şcoală şi m-au invitat la un spectacol pe care îl repetaseră în secret.

Se uitaseră pe internet să vadă ce am jucat când eram tânără şi au interpretat câte o bucăţică din spectacolele mele. Fiecare fetiţă a jucat un rol de-al meu, roluri despre care abia îmi mai aduceam aminte. Nu cred că am primit vreodată un cadou mai frumos..."