"Am fost tot timpul cu sufletul… acasă"
Maestrul Tiberiu Ceia împlineşte astăzi 68 de ani. Jurnalul Naţional îi urează "La mulţi ani!".
"Am fost tot timpul cu sufletul… acasă"
Maestrul Tiberiu Ceia împlineşte astăzi 68 de ani. Jurnalul Naţional îi urează "La mulţi ani!".
"Deşi anii au trecut şi am ajuns la această vîrstă, mă simt încă foarte tînăr. În momentul de faţă îmi desfăşor activitatea în cadrul Televiziunii Române, la Studioul Regional Timişoara, unde realizez emisiunea «Cîntecul de-acasă». Aş vrea să-i mulţumesc pe această cale actualului preşedinte al Televiziunii Române, Alexandru Sassu, care se îngrijeşte de mine. Îmi place să fiu mereu activ, iubesc să muncesc, mai ales că am norocul să am alături o echipă tînără. Felicia Stoian şi Ioan Popa sînt doi dintre colegii mai «mici», care în fiece zi mă umplu de energia tinereţii... Am norocul că am iubit toată viaţa cîntecul popular.
Pasiunea mea pentru muzică «am găsit-o» în familie la venirea mea pe lume, fiindcă ambii părinţi cîntau, şi cîntau foarte bine. Tatăl meu era de la Oraviţa, «ţara corurilor şi a fanfarelor ţărăneşti», iar mama venea din Bihor, locul unde cred că pînă şi apa de pe marginea drumului cîntă. Cînd am păşit în această carieră, totul era atît de fascinant că parcă nu aveam vreme să visez, pentru că totul era pur şi simplu… ca un vis. Dragostea publicului, piesele care au devenit foarte repede şlagăre şi ceea ce se întîmpla pe scenă erau desprinse dintr-o poveste.
Dar, ca în orice meserie, există şi multe împliniri, dar şi sacrificii. Majoritatea celor din urmă sînt legate de viaţa personală. De-a lungul carierei mele am fost departe de soţia şi de copilul meu, fiind mai tot timpul plecat în turnee, mai întîi prin ţară, apoi peste mări şi oceane. Cîntul românesc m-a dus în cele două Americi, în Australia şi lipsa mea de-acasă s-a simţit. Cu toate acestea am fost tot timpul cu sufletul şi inima la ei şi la ţară. Din păcate, nu se poate face performanţă fără a plăti preţul vieţii personale. Tot timpul plătim cu renunţări, cu oboseală, şi toate pentru dragostea nemăsurată ce o purtăm cîntului şi publicului. Pentru mine, dragostea publicului, care se păstrează de 50 de ani (anul acesta împlinesc 50 de ani de cînd am făcut prima înregistrare la Radio Timişoara), este nemăsurată. De cînd am urcat pe scenă, publicul a fost cel care m-a rechemat întotdeauna. Îmi doresc să fiu iubit de public atît cît mai pot cînta. Una dintre cele mai importante împliniri este copilul meu, care, deşi trăieşte departe, în California, m-a bucurat cu o nepoată – Julia. Ea este viaţa mea şi a soţiei mele, cea pentru care trăim şi gîndim pozitiv.
La final, Tiberiu Ceia îşi urează «să trăiască mereu în mijlocul celor care l-au iubit întotdeauna şi pentru care el trăieşte». De asemenea, vreau să mulţumesc Jurnalului Naţional, pentru că şi-a luat o misiune grea… A trecut peste multe instituţii de artă şi aduce în faţă cîntecul curat, cu valorile sale."
Citește pe Antena3.ro