Membru marcant al grupului "Divertis", este si autorul a doua piese de teatru, iar din 1994 se ocupa strict de activitatea trupei pe care o conduce, incercand sa gaseasca noi forme de exprimare a mesajului satiric. Maine, Toni Grecu implineste 47 de ani.
"Izbanzile sunt finite, neimplinirile sunt infinite"
"Am avut un an bun, in care partea pozitiva a fost mai mare decat cea negativa. Am avut satisfactii, atat personale, cat si profesionale. Nu pot sa ma plang. Sunt si eu un mic punct in iuresul pe care il traieste Romania inainte de integrarea in Uniunea Europeana. In prezent lucrez la finalul de sezon impreuna cu colegii de la «Divertis», la ultimele emisiuni «Piata Divertis» si «Animat Planet Show». Este, as zice, varf de sezon, pentru ca acum se lucreaza editiile speciale pentru Craciun si pentru Revelion. Ca de obicei, decembrie este cea mai incarcata luna a anului si una dintre lunile care imi place foarte mult, pentru ca toata lumea este incarcata pozitiv, toata lumea zambeste si pluteste peste tot spiritul Sarbatorilor. Realizarea care mi-a adus cele mai mari satisfactii profesionale este grupul «Divertis». Destinul meu a fost unul echilibrat. Izbanzile sunt finite, neimplinirile sunt infinite. Cred ca asta este valabil pentru oricare om. Daca as avea oportunitatea sa o iau de la inceput in Romania, as alege drumul spre America. Asta ca o gluma. Mi-ar placea extraordinar de mult sa am din nou 21 de ani si sa fiu student in anul II. Daca esti student in anul II in 2006, lumea este cu totul alta decat in 1980 si ceva. Deci, cu siguranta as urma un alt drum. Cel mai mult mi-as dori sa fie un grup Divertis care sa o ia de la capat in anul 2006 cu noi toti la 21 de ani. Televiziunea reprezinta principala activitate pe care o desfasor. Nu am fost niciodata tentat sa schimb profilul emisiunilor pe care le prezint, pentru ca nu ma pricep la altceva. Mi-ar fi placut sa fiu prezentator de stiri, sa apar in fata oamenilor si sa le dau cele mai importante vesti ale serii. Mi s-ar potrivi, as sti cu siguranta sa o fac, dar nu s-a potrivit visul cu realitatea. Munca in televiziune este foarte sinuoasa si foarte dura, incarcata cu suisuri si coborasuri, dar deznadajduit total nu am fost niciodata. As vrea ca deciziile, in ceea ce priveste evolutia mea, sa le iau eu, si nu altii pentru mine. Nu am avut modele pe care sa le urmez pas cu pas in viata profesionala. Am avut niste figuri preferate, pe care le-am apreciat foarte tare de-a lungul timpului. Printre acestia se numara Toma Caragiu, Gheorghe Dinica, Marin Moraru. Cred ca visurile mele din adolescenta s-au implinit. Voiam sa fac aproximativ ceea ce fac acum. Imi placea foarte mult sa urc pe scena. Ce visez acum, la 47 de ani, este «sa o tin tot asa»."Citește pe Antena3.ro