Astăzi e ziua ta, Traian Stănescu

Istoria umanitatii e plina de oameni care toata viata lor au fost egali cu ei insisi. Unii, robi toata viata, altii, cavaleri in armura si razboinici pana la ultima suflare. Unii au citit toata viata, altii au scris. Traian Stanescu nu este nici rob, nici razboinic, nici poet, ci Actor. Actorul care are demnitatea lucrului bine facut, demnitatea de a fi la locul sau, in scena si in cadru, de a da o replica exact, de a spune un vers ca un poet, de a-si face meseria cu mandrie, de a se inchina umil sobrietatii. Traian Stanescu isi sarbatoreste ziua de nastere astazi. Jurnalul National ii ureaza "La multi ani!'

"Un actor care spune ca nu are emotii, nu e actor'
"In ultimul timp, am facut ceea ce face majoritatea oamenilor. Am trait, pentru ca nu toti au sansa sa traiasca. Am facut multe. Haideti sa va spun ce n-am facut... Am vrut sa pun umarul, am pus, dar degeaba sa se reinfiinteze la televiziune sectia de teatru, dar nu cu reluari. In fiecare marti era teatrul tv, Istoria teatrului universal, Istoria teatrului romanesc, erau emisiuni de poezie. Acum nu mai sunt. Nici la radio si nu stiu de ce. Lumea este dornica, dar cred ca ne-am demonetizat in cantitate, in toate colturile tarii, in toate oraselele altfel onorabile pentru activitati de tot genul, exista institute de teatru, cu profesori care fac naveta cu autobuze sau masina personala cate trei, patru. Stau o zi si le dau niste teme copiilor, dar Institutul de teatru nu se face asa, cred eu. Nu stiu de unde ambitia aceasta de a avea atatea institute de teatru. Sigur ca nu toti vor sa fie actori la teatre de stat, ce invata ii ajuta in meseriile lor, in colaborarile cu televiziunile necajite care nu au nici un program cultural. De fapt, acum toti sunt actori. Actori politici, actori economici, teatrele de razboi. Inseamna ca joaca teatru toti. Se fac ca sunt politicieni. Un actor joaca si creeaza viata, nu se face ca... Nici nu mai avem loc de ei. Fug de la o televiziune la alta. Vezi cate un politician la sase televiziuni intr-o seara, daca butonezi telecomanda. Spun aceleasi prostii, macar de-ar fi un Bratianu, nu mai vorbesc de Titulescu. Ei spun aceleasi ineptii, cred ca partidele ii tot trimit pe unii pentru ca vor sa scape de ei, sa se faca de ras. Nu spun ca si partea feminina e reprezentata substantial in compozitia asta mediocra.

Am stiut cand m-am facut actor ca nu voi castiga bani, dar nu pentru bani am facut-o. Nu se punea problema banilor pentru ca atunci meseriile ravnite erau de coafeza, chelner si de mecanic auto. Lumea ar vrea teatru. La televiziune ne-au serbat, intr-un fel, la aniversarea a cincizeci de ani de la lansarea acesteia. Eu, in naivitatea mea, am crezut ca acolo, cand vom ajunge, pentru ca era o suma de actori buni, reprezentativi, care au colaborat o viata intreaga cu drag si pasiune cu televiziunea, presedintele director general al televiziunii va fi acolo ca sa-l onoram si ca sa ne onoreze. Evident ca n-a fost si tot ce am spus, n-am crezut ca mai exista cenzura, cred ca nu au nici o legatura cu teatrul, astora nu le place teatrul. S-a taiat. De ce nu suntem lasati sa ne facem meseria, lumea ne opreste si ne intreaba pe strada de ce nu mai aparem. Sansa noastra este ca Televiziunea are emisiuni proaste. La Televiziunea Romana exista un canal bun, cu rigoare facut, cu selectie. Dar am auzit o domnisoara care prezenta rubrica de arte plastice invitandu-ne sa vizitam o expozitie de «scluptura». Am crezut ca nu am auzit bine, dar a continuat si a spus ca expune «scluptorul» cutare. In secunda urmatoare trebuia sa apara presedintele director general care sa spuna «Domnisoara nu mai face parte din secunda asta din televiziunea romana». Televiziunile fac un mare serviciu oamenilor. Salile de teatru sunt pline pentru ca oamenii s-au saturat sa vada aceiasi oameni semidocti sau sfertodocti, aceleasi fete blonde sau mai putin blonde, afaceriste sau mai putin afaceriste care spun prostii. Noi nu mai avem loc in situatia in care la orele de varf, si nu numai, nu dai un spectacol romanesc sau un film. Abia acum ne dam seama ca erau bune si ca erau facute cu profesionalism, erai de acord cu tema sau nu erai. «Puterea si adevarul» era un film fals total, dar exceptional facut si jucat exceptional. Cum fac americanii. Poti sa fii de acord cu subiectul, cu scenariul, sau sa nu fii, dar din punct de vedere actoricesc si tehnic sunt impecabile. Noi nu mai avem loc. Nu mai avem loc de jocul politicienilor. Acum circul e mare si painea e din ce in ce mai mica.

M-am nascut la 27 martie si e Ziua Mondiala a Teatrului. Evident ca a fost dedicata ziua teatrului mult dupa ce m-am nascut eu. Imi pare foarte rau ca suntem din ce in ce mai putini, se rareste povestea. Balul e cam pe terminate, se apropie zorile. E pacat pentru ca sunt actori care ar putea sa ramana. S-a renuntat la un lucru extraordinar, acela de a imprima piesele care se joaca la teatru si care au succes, atunci cand era de acord teatrul, cand era consumat spectacolul la teatru. Nu mai este nici asta. Nu mai sunt nici emisiunile muzicale ale domnului Iosif Sava. Am vazut ca majoritatea celor care pleaca nu a avut calfe, ucenici, urmasi. Daca ar fi istoria muzicii, istoria teatrului, istoria literaturii nu ar mai fi atatia baieti care se indreapta numai spre fotbal. Ar mai ramane doi, trei intr-un oras, in altul la fel. Situatia este trista, dar e adevarata. Noi incercam. Va spun ca teatrele sunt pline. Pacat ca nu mai exista profesori care sa aduca elevii la teatru. Pacat ca nu mai sunt impresari care propuna spectacole, nu tot ce a fost in comunism a fost prost si nu tot ce este in capitalism e bun. Inainte existau impresari care propuneau marilor intreprinderi piese de teatru si oamenii veneau cu drag. Nici la Institut nu prea se mai preda arta teatrului cum trebuie. Meseria noastra este ce se vede si ce se aude. Ori ce se vede nu se prea vede de auzit nu prea. Nu mai exista catedra de impostatie, de tehnica vorbirii. Ei cred ca teatrul se face vorbind ca pe bulevard. Ca sa fii firesc, natural, nu inseamna sa faci asta. Ca si cetateanul turmentat. Doar faci pe beatul, nu si esti. Numai parlamentarii nostri sunt si ceea ce arata.

Cand eram student am avut asistenti doi regizori extraordinari, Horea Popescu si Lucian Giurchescu. Eram apropiati ca varsta, de la care am invatat ca nu talentul este totul, ci munca. Mi-aduc aminte ca a venit odata Teatrul mare din Leningrad, si un mare actor, Cerkasov, care a facut roluri incredibile. Ne-a zis ca a avut doua mari sanse in viata. O data cand s-a facut actor si a doua oara cand l-a intalnit pe Eisenstein. «Ca mine sunt multi in Rusia, dar nu au avut sansa. Trebuie sa muncesti, inceputul este usor, dar mai greu este sa te mentii». La inceput eu nu aveam emotii. O poezie de Tudor Arghezi o invatam in autobuz, de la televiziune pana in centru. Pe masura ce a trecut timpul incepi sa tremuri. Un actor care spune ca nu are emotii nu e actor, iar copiii de acum nu prea au emotii. Neavand emotii nici nu transmit, nici nu emotioneaza. Sigur ca reusesc zambesc. Ma face sa zambesc primavara aceasta. Este frumos, e soare zambesc datorita nepotului meu care imi spune: «Nu fii caraghios!»'.