Timp de peste 20 de ani a reprezentat Romănia la Oficiul Internaţional al Viei şi Vinului (OIV), cu sediul la Paris. A infiinţat şi conduce Centrul de Cercetări pentru Oenologie de pe lăngă Academia Romănă, cu sediul la Iaşi. Astăzi, enologul Valeriu Cotea implineşte 81 de ani.

"Prefer vinul prieteniei"

"Obţinerea vinului imbină tradiţia şi modernitatea. E o ştiinţă, e o artă? Concură amăndouă, ingemănănd dulceaţa pămăntului, limpezimea apei, strălucirea soarelui, măngăierea văntului cu tumultul fermentaţiei, liniştea maturării in butoi, somnul aparent din butelii intru desăvărşirea unei licori zeieşti. Afacere este insă nu pentru podgorean, ci doar pentru comerciant. Am fost atras de miracolul vinului, produs care nu se reproduce identic niciodată. Se naşte de fiecare dată altfel, trăieşte şi devine mereu altceva şi, dacă scapă neconsumat, moare altfel. E, intr-un cuvănt, de fiecare dată o entitate distinctă căci, dacă două picături de apă seamănă, nu şi doi oameni... Sub acest semn, care incă mă urmăreşte cu aceeaşi intensitate ca şi in anii de inceput, m-am inverşunat, in cel mai bun sens al cuvăntului, realizănd lucrări ştiinţifice, cărţi şi, peste toate, un centru de cercetări de profil, inzestrat cu mijloace tehnice de ultimă oră, dar mai ales cu oameni aleşi «pe sprănceană», cu care orice instituţie de cercetare, chiar şi de peste ocean, s-ar putea măndri. Realizarea de vărf este dată, totuşi, de faptul că ştiinţa vinului, oenologia, a reuşit să-şi etaleze virtuţile sub insăşi cupola Academiei Romăne; la 125 de ani de la infiinţarea acesteia, vinul a reuşit să-şi legitimeze importanţa şi să-şi susţină dreptul la o fărămă din eternitatea cuvenită.

De ce atăta grijă? Vinul este singurul care poate «mărturisi», desigur celui avizat, toate evenimentele vieţii lui; singurul care poate alunga umbra, tristeţea, care ne uneşte intre noi, pe noi cu cei care au fost, pe noi cu zeii. Ce vin prefer? Desigur, vinul prieteniei. Doresc insă ca acesta să fie unul autohton. Mă consider implinit şi, dacă ar fi s-o iau de la inceput, aş urma acelaşi drum, fără nici o ezitare. Nu-i aşa că drumul cunoscut e cel mai sigur?

Ce-mi doresc? Să reuşesc, prin cărţile la care lucrez, să las căt mai puţine unghere intunecate in acest domeniu, stăpănit de o fiinţă care nu şi-a dezvăluit incă toate tainele - vinul; să reuşesc, impreună cu colaboratorii mei, ca Iaşiul să adăpostească, mai bine zis să rămănă o şcoală a domeniului; să reuşesc ca fie şi prin aceste rănduri să formez incă o şcoală, aceea a celor care pot inţelege o simfonie aparte, cea care poartă, prin căteva picături de vin, mesajul podgoreanului către consumatorul care le inchină fie pentru că i-a plecat tatăl la zei, fie că i s-a născut un prunc..."