Astăzi e ziua ta, Varujan Vosganian

“Un poet este mai important decât un ministru. Adevărata istorie a lumii au făcut-o poeţii şi ideile lor, nu generalii”

Fericirea nu este un drept, ci o obligaţie

Ministrul Economiei, prim-vicepreşedintele Uniunii Scriitorilor din România, Varujan Vosganian împlineşte astăzi 55 de ani. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”

“Vremurile se pot trăi în două feluri: să fii sub vremuri sau să fii deasupra vremurilor. A fi deasupra vremurilor presupune să ai o înţelegere a lumii (Weltanschauung, cum spun nemţii) şi să îţi asumi o anume misiune. Cam în felul ăsta trăiesc aceste vremuri, încercând să înţeleg şi să-mi definesc proiectele. Am un proiect politic, care este cel mai vizibil. Am un proiect care derivă din asta, adică doresc să transform politica în politici. Lucrăm, adică, împreună cu un grup de colaboratori, la un model pentru societatea românească, în ce priveşte câteva domenii fundamentale, cum ar fi competitivitatea, industria, exporturile şi inovarea. Am, desigur, şi câteva proiecte personale, cum ar fi cel literar.

Montaigne spunea că un cuvânt capătă sens doar în măsura în care cineva îl rosteşte şi altcineva îl ascultă. Cu alte cuvinte, cultura înseamnă comunicare, politica, la rândul ei,  este o artă a comunicării. Iar economia, mai ales în sensul oferit de acest început de secol, este cultură managerială. Aşadar, cele trei, cultura, politica şi economia au un miez comun. Condiţia ca să le poţi face pe toate, fără să existe nepotriviri ori cabotinism, este să fii autentic. Adică să fi tu însuţi. De aceea mi-e foarte greu să vă spun cât anume sunt din fiecare. De obicei, sunt scriitor dimineaţa devreme sau seara foarte târziu. Dar nu ştiu dacă în orele acelea , aş avea aceeaşi înţelegere şi cumpătare a lucrurilor, dacă n-aş fi avut prilejul viziunii de pe Muntele fericirilor pe care o dă politica. Personajele prozelor mele sunt mai ales oameni sărmani, cu existenţe chinuitoare, de pe o zi pe alta, aşa cum am trăit şi eu o bucată de vreme. Astfel încât cultura mă ajută să fiu un ministru care nu uită de unde a plecat şi să văd lumea adevărată care, altminteri, în spatele camerelor de filmat şi al festivităţilor, nu prea se vede. Iar politica m-a învăţat că lucrurile nu se schimbă nici cu viteza sunetului, nici cu viteza luminii, ci cu viteza sângelui, aşadar, nu de pe o zi pe alta, mă ajută să scriu literatură fără patimă şi cu grijă faţă de detalii. La toate astea adaug educaţia mea matematică, folositoare atunci când vrei să înţelegi şi, mai ales, să te faci înţeles.
De ce sunt toate astea? De ce sunt aşa şi nu altfel? De ce m-am născut din părinţi armeni pe pământul românesc, acum şi nu altădată? De ce m-am născut om şi nu gândac de Colorado? Sunt prea ocupat să trăiesc, ca să am timp să răspund la aceste întrebări.

Ceea ce trebuie să ştie despre mine cei care vor citi aceste rânduri nu e ceva ce ar trebui să le spun eu, ci ceea ce ar trebui să observe chiar dânşii. Ceea ce nu e scris în autobiografii ţine, mai ales, de unicitatea făpturii umane, greu de explicat. Sunt dimensiuni ale fiinţei umane cum ar fi bunul simţ sau charisma, care nu se pot măsura cu metrul de la Sevres. Ele sunt precum aroma cafelei, nici o fotografie din lume nu poate să-ţi dea senzaţia asta. Trebuie să apropii ceaşca şi s-o adulmeci. Aşa şi cu ceea ce nu se ştie încă despre mine. Nu ne rămâne decât să ne cunoaştem mai bine şi atunci cel care trebuie să întrebe sunt eu: ce anume ar mai trebui să aflu despre mine şi nu ştiu încă? Fireşte, altceva decât năzbâtiile care se mai scriu ori se mai spun din năduf, prin politica noastră şi prin gazetăria care o însoţeşte. Pe de altă parte, din semnele dinafara mea, cred că cel mai aproape de răspuns sunt cărţile pe care le-am scris. Mulţi mi-au spus: după ce v-am citit cărţile, mi-am schimbat părerea despre dumneavoastră. Mi-a fost frică să-i întreb care era părerea lor dinainte.

Să fii şi om de cultură şi om politic în acelaşi timp nu e uşor. Întâi, pentru că există o anumită percepţie că oamenii de cultură nu au ce căuta în politică. A fi poet şi ministru de finanţe pare neverosimil, adică e imposibil să fii şi una şi alta. Ca să nu mai vorbim de faptul că ştiu să cânt la pian, ceea ce induce circumstanţe agravante. Am fost ţinta multor ironii pe seama faptului că sunt ministru al economiei, poet şi pianist în acelaşi timp. Le-am tratat cu îngăduinţă, e o migrenă socială care o să ne treacă. Orice societate se legitimează mai ales prin oamenii de cultură. Dacă nu eram ministru, se găseau mulţi ca să se bulucească să ocupe scaunul acesta. Dar dacă nu mă năşteam, cărţile pe care le-am scris ar fi rămas pe veci nescrise. Poetul este cel care poartă marca unicităţii umane. Din acest motiv, eu cred că un poet este mai important decât un ministru. Din istoria lumii primii de care ne amintim sunt poeţii. Adevărata istorie a lumii au făcut-o poeţii şi ideile lor, nu generalii.

în viaţa românului de rând? Sunt două răspunsuri. Unul dinspre lume către cetăţean şi celălalt dinspre cetăţean către lume. Primul zice aşa: o s-o ducem mai binem când o să fie rânduială, când, trecând puntea dintr-o lume într-alta nu aruncăm tot ce e vechi socotind că e nefolositor, când o să existe un proiect naţional şi când o să cunoaştem cu adevărat ţara în care trăim. Când o să înţelegem că cel mai important lucru într-o administraţie nu sunt banii, ci informaţia, comunicarea, managementul, resursa umană şi înţelegerea corectă a timpului ca resursă. Dinspre cetăţean lucrurile stau aşa: o să o ducem mai bine când o să înţelegem că istoria nu face daruri. Că fericirea nu este un drept, nici o Constituţie europeană nu consacră dreptul la fericire, ci o obligaţie. Şi că nimeni nu poate fi mai fericit decât îşi asumă. Şi, mai ales, că nici o schimbare nu vine doar de sus, şi că schimbarea, dacă e necesară, trebuie să înceapă cu fiecare din noi. Iar primul semn de schimbare trebuie să fie acela că nu mai trebuie să facem transfer de responsabilitate. 

E drept că trei uniuni de scriitori naţionale m-au propus, în acest an, Comitetului de la Stockholm, pentru candidatura la premiul Nobel pentru literatură, argumentând această propunere prin apariţia romanului meu . E drept că scrii pentru că simţi nevoia să scrii. Dar, cum spuneam la început, scrii şi pentru că simţi nevoia să comunici. Unor interlocutori reali sau, cum s-a întâmplat în cazul lui Franz Kafka, unor interlocutori imaginari. Arta, deşi poartă semnătura autorului, nu este un monolog. Dacă faci abstracţie de cititori, îţi rişti creaţia. Căci arta nu trebuie să pună concluzii, concluziile omoară actul de cultură. Concluziile le pun cititorii. Fără ei, o carte fie se termină prea devreme, fie rămâne pe veci neterminată.

Am avut o viaţă care a meritat trăită. Fac parte din cea mai norocoasă generaţie din istoria lumii. Singura care a trecut, în acelaşi timp, pragul dintre două secole, dintre două milenii şi două sisteme social politice diferite. De aceea obligaţia de a înţelege şi de a-şi asuma o misiune e şi mai importantă. Iar cititorilor le doresc să trăiască ani frumoşi şi să aibă şi ei prilejul să-mi spună, în paginile Jurnalului Naţional, povestea lor.”

Citește pe Antena3.ro

O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei sale a făcut o descoperire șocantă despre bunica ei