x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Astăzi e ziua ta... Victor Socaciu

Astăzi e ziua ta... Victor Socaciu

de Roxana Vintila    |    13 Ian 2009   •   00:00
Astăzi e ziua ta... Victor Socaciu

Viaţa şi-a dedicat-o muzicii... iubirea cea dintâi. Un destin care a bătut în ritmul unui timp aparte, un destin care a depins întotdeauna de "Ceasul iubirii". Mâine, apreciatul cantautor Victor Socaciu împlineşte 56 de ani. Jurnalul Naţional îi urează "La mulţi ani!".



"Trec ore şi clipe şi zile în şir / Nimic nu le ţine în frâu / Vin anii şi trec, / Iar astăzi e ziua de ieri / Pe tine te am lângă umărul stâng / Ceasornicul meu fără timp / Şi-n sufletul meu / Eşti ora exactă mereu, / Dar te iubesc atât de mult / De un mileniu şi mai mult / Să treacă toţi anii / Şi-o vom lua de la-nceput..." (Victor Socaciu, "Ceasul iubirii")

"Dacă ar fi să mă mai nasc o dată cred că tot aici aş vrea să mi se întâmple şi asta din multe, foarte multe motive. M-am format, educat sub aceste stele, gândesc în limba română, mă bucur şi plâng cu lacrimile părinţilor mei, aşa că nu pot să-mi închipui viaţa în alte dimensiuni sufleteşti şi spirituale. Cu toate acestea, mi-ar fi plăcut să trăiesc în timpul Revoluţiei de la 1848 sau să fiu contemporan cu Eminescu sau să fiu alături de bunicul meu, Socaciu Radu, la Alba-Iulia, la 1 Decemebrie 1918. Ce i-aş ura României? Pentru că schimbările profunde necesită mult timp, îi doresc să-şi rezolve toate problemele mici cât mai bine şi cât mai repede. Aflată la un nou început de drum, România, după 20 de ani de rătăcire, trebuie să se întoarcă la ea acasă, la fiii ei, la sufletul ei şi la limba ei. Doar aşa vom redeveni o ţară, pur şi simplu normală.

TRĂIRILE ŞI MAGIA ARTEI
Îmi cereţi să repet unul dintre cele peste 3.000 de spectacole pe care le-am susţinut, să vă precizez care ar fi acela? Îmi este foarte greu acest lucru, aproape imposibil. În artă lucrurile sunt irepetabile în fond. Trăirile şi magia comunicării dintre public şi scenă sunt unice şi nu pot fi reluate sau înregistrate. Recunosc că mai puţin de 1.000 de spectacole au fost asemenea, restul doar formal au acoperit noţiunea de show.

ÎNTĂLNIREA CU ADOLESCENTUL...
Adolescentului Victor Socaciu i-aş spune să se bată pentru adevăr ca să-şi poată câştiga libertatea, fiindcă numai liber fiind va putea să atingă în viaţă fericirea. Va trebui să stârnească «Ploaia care va veni» şi apoi să-şi plimbe sufletul în vreo «Căruţă cu flori». L-aş mai sfătui să nu-şi mai piardă timpul cu treburi mărunte, pe cât posibil, ci să-l folosească pentru meditaţie şi creaţie. Iar lui Victor Socaciu, cel care mâine face 56 de ani, îi urez să-şi expună mai puţin fragilităţile şi sensibilităţile, să fie mai senin şi mai încrezător în ziua de mâine."

×
Subiecte în articol: calendar