Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Visul ţine vie speranţa!
O mare doamnă a muzicii româneşti – Viorela Filip – îşi sărbătoreşte la 15 martie ziua de naştere. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!” “Muzica este, pentru mine, modul prin care respir, prin care trăiesc! Este ceea ce ştiu să fac mai bine şi anume să cânt, să scriu versuri pentru muzică vocală, să compun cântece, în întregime (muzică şi text) şi să-i pregătesc muzical (vocal) pe tinerii care au talent şi care cred în vocaţia mea de pedagog. N-am dorit să cânt oricum, ca o amatoare provenită dintr-o profesie oarecare, ci, am luat, de mică, muzica foarte în serios, ajungând să urmez cursurile Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, (fostul Conservator de Muzică “Ciprian Porumbescu”) şi să demonstrez că şi printre interpreţii de muzică uşoară sunt absolvenţi de studii muzicale superioare. Muzica ar trebui să aibă rolul de a-l sensibiliza şi de a-l face mai bun pe acela care începe studii muzicale de timpuriu, (sunt ţări în care se face nu doar muzică, ci şi un instrument de la primele clase, astfel că e mai puţin probabil să pierzi un talent adevărat pe care un pedagog bun îl simte şi-l canalizează, imediat, spre zona artistică profesionistă). Un om educat muzical iubeşte tot ce e-n jurul lui şi percepe frumosul din orice. Acela nu poate face rău şi este, prin muzică, ancorat în Divinitate, pentru că ea, muzica, este darul pe care Sânta Treime i l-a făcut omului. Simt empatie faţă de oamenii care, dintr-un motiv sau altul, au deficienţe de auz şi pentru care muzica nu există! Nu vreau să ştiu cum poate fi!”, explică doamna Viorela Filip.
Îi este greu să selecteze cel mai frumos moment pe care l-a trăit în carieră, însă, dacă ar face o ierarhizare, cu siguranţă ar clasa pe locul întâi clipa în care a primit în dar... o stea. “În cariera unui artist sunt foarte multe momente frumoase şi cred că unul dintre acestea s-a petrecut pe data de 15 martie 2012, la Emisiunea «Răi da’ buni»,(moderată de Mihai Morar) când am crezut că sunt invitată pentru a mi se spune «La mulţi ani!», şi atât, când colo, emisiunea mi-a fost dedicată şi la ea au fost invitaţi foşti elevi, azi vedete: Nico, Nadine, Sorana (de la “ASIA”); interpreţi pentru care am scris texte: Anastasia Lazariuc, Gabriel Dorobanţu ş.a; actuali elevi: ştefania Chesar ş.a, dar şi Octavian Ursulescu care a avut pentru mine multe cuvinte de laudă. Dar punctul culminant a fost atins în momentul în care dl. Morar mi-a «dăruit» (cu sprijinul Observatorului Astronomic Bucureşti) o stea din constelaţia Peştilor care, de atunci, poartă numele: VIORELA FILIP! Iată-mă, ajunsă, şi în ceruri!”
A venit pe lume la începutul anotimpului florilor - singurul anotimp în care ar fi dorit să se nască - după cum mărturiseşte, şi poartă un nume în armonie cu acest minunat moment în care natura renaşte. “Părinţii mei, Elena şi Stelian Filip s-au gândit să mă numească Luminiţa (nume potrivit unei persoane micuţe, slăbuţe, ceea ce eu nu sunt!), apoi Atena! Acesta suna prea monumental! şi, pentru că tata era poet şi admira foarte mult o poetă care se numea Viorela, m-a numit, după ea, cu nume de floare! Foarte mult îmi plac şi freziile şi, de fapt, cam toate florile. Dar floarea mea preferată nu este, din păcate, vioreaua, ci, mărgăritarul (lăcrămioara)”, spune doamna Viorela Filip şi ne relatează o întâmplare cu totul specială: “Eram într-un turneu la Sighetu Marmaţiei cu maestrul Tudor Gheorghe, primăvara. Nu ştiu cum a venit vorba despre flori şi despre preferinţe şi chiar atunci am trecut pe lângă o florăreasă care avea un coş imens, plin cu lăcrămioare. În acel moment maestrul mi-a dăruit un buchet uriaş de lăcrămioare, din care mai am, şi acum, câteva, presate.”
Cum decurge o zi din viaţa Viorelei Filip? “Poate nu par, dar sunt un adevărat «titirez», fac un milion de lucruri într-o zi: de dimineaţă îi dau soţului meu, Cristian Bârlădeanu, să mănânce, apoi mănâncă Mitzi-Sisi (sau Sisica-Zuzica, o pisicuţă pe care am adoptat-o pe 18 decembrie 2013 şi care e cea mai drăguţă, dar şi cea mai nebună pisică din lume! Cum ar zice soţul meu: «cum e turcul, şi pistolul», adică pisica îmi seamănă!) Sun, apoi, la casa de la mare să văd ce fac cei şase căţei şi desigur, ce face Doamna Rita, «arendăşiţa moşiei Tuzla»! După aceea plec la şcoala de Artă, în zilele de şcoală. În celelalte, compun piese muzicale, scriu texte pentru piese vocale, pregătesc cu elevii mei participări la festivaluri de gen, sunt jurat la unele festivaluri unde susţin şi recitaluri ca interpretă, fac scurte turnee la sfârşit de săptămână, merg la filmări şi multe alte lucruri, dar totul legat de muzică! Fără ea aş muri pe loc, aşa că pregătiţi-vă să auziţi de mine (şi să mă auziţi) până pe la 101 ani (ai mei, că atât au trăit toate bunicile şi străbunicele mele!)”, exclamă zâmbind.
La ceas aniversar “primul gând care-mi vine în minte este regretul de-a nu-i mai avea pe părinţii mei cu mine, deşi ştiu că, de fapt, ei sunt mereu ÎN şi CU MINE, apoi să mă bucur de faptul că am un soţ minunat, doctorul în muzică Bârlădeanu Cristian şi să fiu mulţumită că sunt sănătoasă tun! Îmi număr mai departe, anii în primăveri şi soarele pentru mine străluceşte la fel de frumos ca pe plaja de la farul «Tuzla», lângă care m-am născut.
Tuturor cititorilor acestor cuvinte le doresc o primăvară şi o viaţă însorite, să aibă grijă de sufletele lor, să vadă frumosul şi pe Dumnezeu în orice, să nu uite să viseze, pentru că visul ţine vie speranţa, iar speranţa face viaţa suportabilă!”
Citește pe Antena3.ro
