Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
A fi actor este, de fapt, o permanentă căutare. Nici în teatru, nici în viaţă nu eşti pregătit să dai întotdeauna un răspuns prompt. Te gândeşti, cauţi, revii, mai vrei să adaugi o nuanţă, un semiton. Virgil Andriescu este acel actor al cărui talent este întotdeauna limpede şi uimitor, care vrea să mai adauge din prea multă dragoste câte ceva la rolurile sale. Ce-i drept, rolul lui Virgil Andriescu, OMUL, i se potriveşte mănuşă. În el există ceva de perfecţie când atinge virtuozitatea. Când o personalitate în adevăratul înţeles e în plină desfăşurare a vieţii, avem de-a face cu un temperament artistic. Virgil Andriescu împlineşte astăzi 75 de ani, iar Jurnalul Naţional îi urează „La mulţi ani!”.
„Un an înseamnă mult şi pentru sănătate, şi pentru meserie. M-am bucurat de fiecare zi frumoasă, considerând-o un dar preţios. Mărturisesc că mă bucură tot ce faceţi, cu un altruism extraordinar, pentru artiştii care au slujit scena românească şi de câte ori citesc în ziarul vostru despre colegii mei îmi dau lacrimile. Nu am regrete, poate doar impasuri. Când îţi spune un om că te-a văzut de sute de ori pe scenă şi că te iubeşte, poţi să mori liniştit. Primul rol? O să-l ţin minte toată viaţa. Absolvisem institutul şi fusesem repartizat la Teatrul Tineretului din Piatra-Neamţ. Am fost distribuit în Varlam din «Omul cu mârţoaga» de George Ciprian. Rolul era mare, eu eram o tânără speranţă. Totul a mers perfect. Până în ziua premierei. Când să ajung la teatru a fost o chestie, m-a cuprins emoţia. Atât de puternic, că nu puteam intra în teatru.
Am început să mă rotesc în jurul teatrului. Vedeam că se apropie ora spectacolului, trebuia oricum să fiu acolo înainte cu o oră. La un moment dat mi-am spus. Nu am decât o singură soluţie, ori plec definitiv din drumul acesta, ori intru în teatru. Şi am intrat. Dacă emoţiile sunt copleşitoare ori nu le poţi face faţă, ori treci peste ele şi intri în teatru. Am ales asta. Curioasă a fost intrarea la institut. Eu am dat la Construcţii Instalaţii. Tata voia neapărat să dau examen acolo. Cu matematica nu stăteam bine. Am dat examen la Construcţii, dar nu eram aşa sigur că voi lua. Ai mei plecaseră în concediu. Nu am intrat. Puştani cum eram, ne-am dus la ştrand la Bordei cu verişorul meu Vintilă Făcăianu, Dumnezeu să-l odihnească, pentru că a murit, şi am agăţat două puştoaice din Ardeal. Nu ştiu cum le cheamă nici în ziua de astăzi. Le-am invitat acasă, ne-am distrat, am râs. Ele au auzit la radio că se dă admitere la IATC.
Nu aveam în cap absolut deloc treaba asta. Nu mi-ar fi trecut prin cap că eu aş putea să devin artist. Ne-am dus la institut, dar actele mele erau la Construcţii. Le-am adus, m-am înscris. M-am dus să văd despre ce este vorba şi m-a oprit marele regizor Iani Cojar: «Dumneavoastră»?. Zic: «Eu ce»?. «De ce aţi venit aici»? «Să văd ce faceţi aici». «Ia ieşi, domnule, afară»! Când a văzut atâta tâmpenie, normal că m-a dat afară. După mine a venit o domnişoară: «Nene, eu am intrat în prima serie, vă ajut eu să învăţaţi o poezie». Eram 1.020 de candidaţi pe 20 de locuri. M-am uitat la ea, era una mititică. Zic: «Cum te cheamă, dragă?». Zice: «Agatha Nicolau». «Bine, domne, învaţă-mă!»
M-a dus la bibliotecă, am luat nişte volume de poezii, m-a învăţat ea un exerciţiu de mimică. La ora aceea aveam memorie. Am învăţat totul perfect. M-a dus fata asta peste tot. Am dat concursul. M-am uitat pe listă. Nu m-am văzut. Am zis asta e, nu mi-era soarta. Am plecat de la institut spre Cişmigiu şi a venit la mine un băiat care a dat şi el examen şi mi-a spus: «Ce ghinion am avut. Tu ai intrat şi eu nu». «Eşti nebun!», i-am spus. «Abia vin de acolo, nu sunt pe listă» «Cum aşa. Eşti acolo: Virgil Andriescu». M-a apucat aşa o emoţie. Am început să alerg ca nebunul să văd lista încă o dată. Iar am citit-o, iar nu m-am văzut. Mi-am spus: «E clar, îşi bate joc de mine». Iar m-am plimbat şi iar a venit la mine altul care mi-a spus: «Felicitări!». Eu spun: «Măi, voi v-aţi pus toţi împotriva mea, nu se poate!». «Uită-te, domnule!», mi-a spus el. Şi m-am uitat. 1, 2, 3, 4... 19... De emoţii nu puteam să citesc lista aceea. De la al cincilea, al şaselea nu mai vedeam nimic. Eram ultimul, al douăzecelea pe listă.”
