Astăzi e ziua ta... Virgil Vochină

Generalul Virgil Vochină îşi sărbătoreşte astăzi ziua de naştere. Jurnalul Naţional îi urează "La mulţi ani!".

"Cam dificilă sarcină de a vorbi despre mine! Încerc să-mi umplu viaţa cu cât mai multe lucruri frumoase şi care durează! Am ajuns la vârsta la care vrei să te bucuri de cât mai multe lucruri adevărate şi pe cele neimportante le excluzi. Ca de exemplu?! Încerc să nu mă enervez uitându-mă la emisiunile noastre tv şi să nu văd nimic interesant. Îmi plac, în schimb, reportajele Jurnalului Naţional despre oameni care nu mai sunt, dar fac parte din noi, la care ai ce admira şi aspira!

În rest, îmi place să călătoresc, îmi plac locurile pline de istorie şi legendă, fac fotografii şi filmez, construiesc o casă, mă contrazic cu copiii mei mari de acum... ca tot omu'! Ah, am uitat! Îmi place fotbalul, pentru că am jucat fotbal de performanţă. Acum joc uneori tenis, pentru că e mai uşor să găsesc un partener de tenis decât de fotbal.

Dacă mă întrebaţi acum câţiva ani cine sunt, vă spuneam că sunt un ins care face educaţie rutieră de succes - pentru că aveam şi o emisiune cu audienţă excelentă, despre care vorbea o lume întreagă - de la copii de grădiniţă până la bătrâni de 80 de ani. Şi astăzi mă recunoaşte lumea pe stradă după voce şi mă tot întreabă de ce nu mai fac emisiunea. Dar astăzi, ceea ce am făcut eu are o cu totul altă valoare pentru mine! Pot să spun că am crezut cu tărie că emisiunea mea, care salva vieţi, aducea informaţii, sensibiliza autorităţile!

Adică, rezolva ceva! Şi dacă în fiecare emisiune din cele peste 1.000 am salvat un tânăr, am uşurat rezolvarea unei situaţii sau am prevenit o teribilitate rutieră, înseamnă că munca mea nu a fost în zadar!

Era o vreme în care primeam foarte multe telefoane, scrisori de la oameni care îmi relatau necazurile lor şi vedeau în mine rezolvarea tuturor problemelor de trafic! Eu eram acela care putea să pună la punct un şofer nepoliticos sau agresiv, eu decideam unde se închid străzi sau unde se pun semnele de circulaţie şi multe altele. Unii mă vedeau chiar ministru de Interne! Asta pentru că oamenii mă identificau cu siguranţa rutieră! Mi-aş fi dorit să pot fi acela care le rezolva toate necazurile, dar lucrurile erau puţin altfel!

Pentru cine nu mă cunoaşte aş vrea să spun că, pe lângă emisiunile mele longevive - Reflecţii Rutiere sau Europolice - ori cele la radio, sunt unul dintre puţinii realizatori tv care au luat Marele Premiu Internaţional al Festivalului de la Karlovi Vary în 1986 - premiul pentru film documentar şi de scurtmetraj intitulat «Fără comentariu» cu titlul « No comment» - realizat la TVR împreună cu binecunoscutul editor de imagine Dan Nanoveanu! Cred că a fost singura dată când Ministerul de Interne avea un «artist» recunoscut peste hotare... Şi toate cu un buget de nimic...

Şi mai am un motiv de bucurie sufletească: Asociaţia Profesioniştilor de Televiziune din România (APTR) m-a recompensat de şapte ori cu premiul pentru educaţie civică! E puţin? E mult? Un lucru e sigur: nu e vremea bilanţului!

Întotdeauna am crezut că, dacă îţi pasă de oameni, dacă îi iubeşti, se vede în tot ce faci şi în tot ce spui. Şi dacă îţi şi place ceea ce faci, atunci este uşor! Am simţit că am empatizat cu cei pe care încercam să-i educ, să fiu alături de ei. Şi astăzi sufăr că nu pot să fac ceva pentru tinerii care nu văd pericolele la care se expun adesea pe drumurile din România.

Uneori, mă întreb ce amintiri mi-au marcat cu adevărat munca, drumul profesional? Am să încep cu perioada în care lucram la Poliţia Rutieră, la «Udrişte», pentru TVR, acolo unde i-am întâlnit pe Toni Grecu şi echipa sa de la Divertis. Cred că această întâlnire m-a marcat, mi-a eliberat o stare de spirit pe care nu o mai cunoscusem.
Toţi cunoscuţii mei se întrebau cum pot face faţă celor două tipuri total opuse de activităţi: una de divertisment şi alta foarte riguroasă, militarizată chiar. Cred că una se susţinea şi se completa cu cealaltă.





Nu aş fi putut nici să fiu tot timpul hazliu, dar nici ultraserios. Era ceva, ca un liant, care venea parcă de la sine... La acele vremuri câştigai audienţă prin divertisment de calitate. Îmi place să cred că şi pentru cei de la Divertis a fost o colaborare inedită! Ne înţelegeam perfect. Echipa mea, colegii mei de la «rutieră» erau trup şi suflet alături de mine. Le mulţumesc şi astăzi pentru ceea ce am reuşit împreună. Am mereu senzaţia că mai am câte o amintire nespusă, lăsată la umbra vremurilor trecute parcă prea uşor! Nu-l pot uita pe regretatul Iosif Sava, care-mi spunea: «Măi, Vivaldi al şoselelor...».

Să vă spun că activitatea mea la MI a fost una foarte plăcută şi frumoasă, aş minţi! Am fost flatat când în 1999 mi s-au propus posturile de director, de purtător de cuvânt, de consilier în MI! Credeam că pot schimba ceva - şi aici mă refer la modul de operare şi de performanţă pe anumite domenii clare! Dar activitatea din cadrul MIRA era una deosebit de complexă, mai ales într-o perioadă de tranziţie.

O experienţă care îmi vine spontan în minte a fost întâlnirea cu Sarcozy, pe atunci ministru de Interne - un tip extraordinar de deschis şi prietenos cu toată lumea, în special cu ziariştii - ştia să-şi facă presa aliată printr-o atitudine foarte jovială şi total informală - lucru pe care ar trebui să-l exerseze şi politicienii noştri. Avea un discurs direct, pe înţelesul tuturor, avea ceva care te cucerea... Cred că principala problemă în MIRA era atunci lipsa unor indicatori clari de performanţă!

Dar cel mai important lucru care trebuie făcut în poliţia noastră este schimbarea de mentalitate care nu se întâmplă de azi pe mâine. Poliţistul român trebuie să înţeleagă că este plătit din bani publici şi că dacă el face ceva bun nu beneficiază ministrul, ci în primul rând cei care prin contribuţia lor îi asigură salariul, apoi el poliţistul, familia lui, prietenii lui, copiii lui. O societate e sigură atunci când îţi place cu adevărat să trăieşti în ea! Asta ar trebui să fie viziunea celor care conduc MIRA astăzi.

Sunt multe de făcut, dar nu vreau să cad în păcatul de a da sfaturi. Îi las pe cei tineri să-şi gândească ministerul pe care îl doresc cetăţenii, comunitatea. Am încredere în cei tineri că se pot inspira, poate, şi din viziunea mea. Doar atât vreau să îi întreb astăzi: ce model de siguranţă şi ordine publică din ţările UE poate fi urmat de România de astăzi? Sau, altfel spus, de ce mulţi dintre noi şi din alte ţări îşi doresc să trăiască în Anglia, Elveţia sau Germania?

Aş vrea să vă mai fac o mărturisire: mă bucur sincer când oameni pe care nu i-am văzut niciodată mă întreabă ce planuri am în continuare, ce emisiuni voi face. Sper să nu-i dezamăgesc chiar din toamnă! Dacă am un regret este acela de a nu fi reuşit să intru în sufletul cât mai multor tineri pe care să-i conving că trebuie întotdeauna să controleze riscul şi adrenalina la volan. Şi că şofatul nu e chiar singura plăcere în viaţa. Mai ales la 18 ani! Eu aş trece-o la... ş.a.

Adesea, nu numai astăzi, mă întreb de ce-mi lipsesc aşa de mult părinţii? Au fost modele pentru mine, mi-au dat viaţă şi regret că nu am stat mai mult alături de ei. Mi-aş dori să petrec mai mult timp cu copiii mei, dar sunt deja mari, au vieţile lor, problemele lor. Sper sincer ca ei să nu ajungă să regrete ca mine clipele de viaţă... irepetabile! De ziua mea îmi doresc, alături de cei dragi, de cei cunoscuţi şi necunoscuţi, să fiu sănătos, liniştit şi fericit de cadoul pe care mi-l oferă Dumnezeu cu fiecare clipă de viaţă! Îi mulţumesc!"