Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Alexandru Repan este acel actor sensibil la impulsurile esenţiale ale lumii noastre de azi, percepând, cu toată fiinţa sa, chemările celei de mâine, fără să uite truda plămădirii din trecut. Ieri şi-a sărbătorit ziua de naştere. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani” pentru cei 74 de ani de viaţă şi cei 54 de ani de carieră.
Oamenii trăiesc sub semnul minunii
“Un artist nu munceşte niciodată. Dacă munceşte o dată transpiră şi transpiraţia este pentru muncitori, nu pentru artişti”
“Să-i spuneţi domnului Tucă din partea mea că-mi doresc foarte tare să joc «Variaţiuni enigmatice», de Eric Emmanuel Schmitt, la Caracal. Vreau să văd teatrul de acolo, am auzit că este foarte frumos. Există într-o piesă pe care o joc acum, tot a lui Eric Emmanuel Schmitt, o replică educativă: «Să priveşti lumea în fiecare zi ca şi cum ai privi-o pentru prima oară!» Aceasta este taina dumnezeirii pe acest pământ. Uită-te la lume când te trezeşti şi vezi Soarele! Miracolul este să exişti. Să te trezeşti, să vezi că plouă, că ninge, să vezi păsări…
Ce m-a ajutat să mă ridic după fiecare moment greu din viaţa mea a fost faptul că nu era atât de greu. Când te afli într-un asemenea moment ţi se pare catastrofal, dar nu este. Cu o singură condiţie. Să nu crezi că eşti singur. A nu fi singur este «îngrozitor» de important în viaţă. Trebuie să fii cu mama, cu tata, cu soţia şi cu copiii. Când eşti cu toţi aceştia, şi mai ales cu Dumnezeu, nu mai poţi fi singur şi atunci nimic nu este greu. Totul te ridică. Einstein nu poate discuta aici despre gravitate. Când vine Dumnezeu totul este posibil şi ieşi din acea greutate fără metri pe secundă ai vitezei luminii. Uneori nu ieşi. Din când în când mai şi mori. Ceea ce tot în contractul cu Dumnezeu există, nu în cel cu oamenii. Asta ştii dinainte. Totul e să ştii sau să încerci să ştii dacă după ce mori mai e ceva. Dacă nu, asta e…
Nu coboară Dumnezeu pe scenă, să ne înţelegem. El rămâne acolo unde e. Se întâmplă altceva pe scenă, care nu e un miracol divin. 400 sau 500 de oameni simt şi gândesc în aceeaşi secundă acelaşi lucru. Asta înseamnă impact. Asta depinde de tine, ca actor. Să-i faci pe cei 400 sau 500 de oameni în aceeaşi clipă să tacă sau să aplaude. Asta înseamnă talent după mine, nu altceva. Sigur că pentru ca să se întâmple acest lucru în sală, când bate gongul (deşi nu mai e gong acum), să se instituie un climat uşor mistic, nu mult, o aură de mister care este teatrul. Teatrul e mister, nu e viaţă. Este o prostie să spună cineva că teatrul e viaţă. Nu se întâmplă niciodată în viaţă ce se întâmplă în teatru. Misterul acestei putinţe a omului, teatrul, să-l joace pe Hamlet care-i omoară pe toţi la sfârşit, este că n-a omorât pe nimeni în viaţa lui. Este poate un om sănătos care-l joacă pe acest prinţ. Asta este miracol. Miracolul face parte din talent. Talentul fără miracol nu are nici un sens. Toată lumea mă întreabă ce este talentul. Habar nu am! Din când în când simţi ceva pe şira spinării, zang, şi atunci ştii că ai spus bine replica aceea. Acesta este talent… Restul e teorie.
În meseria aceasta este greu să ai prieteni. Ai companioni de scenă. Când aveam 8 ani şi de-abia se instituise comunismul în România, profesoara de istorie mi-a spus aşa: «Exemplu de prietenie este între Karl Marx şi Friederich Engels, pentru că scriau atât de des încât scrisorile lor se întretăiau pe drum». Prietenia este un lucru esenţial. Poate. Eu nu ştiu precis. Îmi place mai mult iubirea decât prietenia.
În lume, în viaţă nu există oameni buni şi oameni răi. Eu pot să stau astăzi de vorbă liniştit cu dumneavoastră şi s-ar putea ca mâine să omor un om sau nu. Viaţa este imprevizibilă. Nu există alb şi negru. Depinde de destin. Nu trebuie să fii bun sau rău, trebuie să duci o cale. Aceea este una singură. Alta nu e. E Dumnezeu. «Taina ta, Doamne, este asta: Priveşte în fiecare zi lumea ca şi cum ai vedea-o pentru prima oară!» Când omul se trezeşte dimineaţa şi copilul vine la el şi-l întreabă: «Ce mai faci, tată?» este o minune. Când omul se spală pe dinţi sau pe faţă este o minune. Tot ce-i este dat omului este o minune. Oamenii trăiesc sub semnul minunii, nu sub semnul obişnuinţei.
Pentru mine viaţa contează cel mai mult. Sunt un om bătrân şi ştiu precis ce înseamnă viaţa. Nu mai am prea mult din ea, dar când privesc în urmă îmi dau seama că viaţa a fost importantă. Mai importantă decât iubirile… Viaţa. Lângă viaţă mai adaug ceva: cei doi copii ai mei. Am devenit etern. Dau interviuri complicate. Nu am muncit în 74 de ani nicio secundă. Un artist nu munceşte niciodată. Dacă munceşte o dată transpiră şi transpiraţia este pentru muncitori, nu pentru artişti. Artistul nu munceşte, el creează. Or, creaţia este dumnezeiască. Credeţi că Dumnezeu a transpirat când a făcut lumea? Să fim serioşi!”
Citește pe Antena3.ro
