Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Crede cu tărie că talent poate însemna fie echilibru, fie şansă, fie destin şi moment, dar şi încredere în sine. Toate acestea la un loc sau nimic. Actorul Mircea Rusu s-a ghidat întotdeauna după deviza profesorului său Ion Cojar, “Nu succesul, ci procesul!” A fost deci preocupat de procesul actoricesc, decât de succesul imediat. Nu şi-a dorit să fie un actor pe care oamenii să-l recunoască pe stradă, a vrut să fie actor aici, acum. Se spune că fără talent nu ajungi actor, dar fără disciplină şi rigurozitate, nu poţi să practici această profesiune. Mircea Rusu a jucat mult, aducând pe scenă la fiecare apariţie inteligenţă, eleganţă, dăruire şi verticalitate. Personajele sale au omenesc şi sinceritate, descoperind oricărui ochi dornic să pătrundă dincolo de scenă un actor de largă şi profundă inspiraţie dramatică. Actor, regizor, profesor, Mircea Rusu a reuşit să împletească toate aceste bucurii cu viaţa sa, pledând cu pasiune pentru adevăr. Sâmbătă a împlinit 58 de ani. Îi urăm “La mulţi ani!”
“Aş vrea să trăiesc într-o ţară mai civilizată, mai cinstită, mai corectă”
Pentru el, actoria este o stare de a fi
“Nu ştiu ce să spun despre mine, trăiesc într-o lume zbuciumată şi am o meserie care depinde în mare măsură de oameni, de întâmplări, de şanse... Deseori mă întorc în timp. Lucrul acesta îl fac de când eram copil. Sunt multe greşeli pe care le-am făcut în viaţa mea pe care aş vrea să le îndrept, dar ştiu că asta nu e posibil. Nu sunt trist din pricina acumulării cifrelor în dreptul vârstei mele, deloc, dar aş vrea să trăiesc într-o ţară mai civilizată, mai cinstită, mai corectă, aproape de lumea adevărată. Aş vrea să înţeleg şi eu pe lângă ceilalţi compatrioţi ai mei că a venit momentul să devenim mai serioşi şi să ne civilizăm din toate punctele de vedere.
Înainte, regizorii aveau grijă de asceniunea actorilor, îi controlau. Creşteau împreună. Aici, acum, totul este întâmplător, aleatoriu, la bunul plac al regizorului, la nimereală… oricine vine montează, chiar dacă e sau nu chemat pentru meseria asta. Ca să reuşeşti să aduci personajele aproape de spectatori, cred că ţine de lucrul cu regizorul, de intuiţie, prezenţă de spirit, bucuria de a lucra, de legătura cu partenerul de scenă. Mă bucur când termin un rol, dar şi când încep să lucrez la altul, pentru că mă stimulează mult reacţia publicului, bucuria lui şi-mi dă încredere să merg mai departe. Mi se pare că munca mea n-a fost în zadar chiar dacă acea mult discutată condiţie a actorului în ultima perioadă este aşa cum este.
Fiecare dintre noi are cuvântul lui pentru această profesie. Nu se potriveşte cuvântul unui actor împlinit cu cel al unuia mai puţin împlinit. Pentru unii actoria poate fi o mare victorie, pentru alţii poate fi o mare dezamăgire, o corvoadă chiar. O luptă surdă cu neputinţa. Nu există un cuvânt care să se potrivească la toată lumea. La mine actoria este o stare de a fi. O susţinere a destinului meu. Sunt profesor de 16 ani şi profesia de dascăl şi cea de actor se împletesc trudnic, dar frumos. Îi ajut pe studenţi cu experienţa mea şi exemplul din munca mea proprie. Când am dat eu la facultate, am fost 125 pe un loc. Teatrul românesc la ora aceea era unul dintre cele mai bune din lume. Nu cred că mai e cazul acum, dar la vremea aceea aşa era. Şi am reuşit. A fost mâna destinului. Noi eram şapte cu totul. Învăţam de luni până sâmbătă, aveam 40 de ore de actorie pe săptămână, nu 20 ca acum… Astăzi, fiind mai mulţi studenţi, profesorul n-are timp să se ocupe de fiecare în parte. Sensul teatrului este să aibă un observator. Dacă în partea cealaltă nu e nimeni, n-ai pentru cine să lupţi. Eu fac teatru pentru spectatori, dar, dacă nu fac şi pentru mine, mi s-ar părea un lucru străin. Fac pentru mine, ca, pe urmă, să-l arăt şi altora”.
Citește pe Antena3.ro
