Azi e ziua ta, Alessandra Stoicescu

“Meritul fiecărui om este să ştie să iubească”

E un înger pe care simte că îl are tot timpul cu ea

Alessandra Stoicescu împlineşte astăzi 38 de ani. Îi urăm “La mulţi ani!”

Fără îndoială, norocul a fost personaj principal în viaţa ei, însoţit însă de foarte multă muncă. “Cred că fără noroc, fără ajutor divin nu se întâmplă lucrurile. Cred foarte mult că, atât cât are ca procentaj, norocul este foarte important. De la început, simplul fapt că am ajuns la Antena 1 a fost o chestiune de noroc şi cred că, în ceea ce mă priveşte, nu e atât noroc, cât e un înger pe care simt că îl am cu mine tot timpul. Pentru mine, totul este un miracol. Când eram mică îi spuneam mamei mele că o iubesc foarte, foarte, foarte mult şi ea îmi răspundea că e normal, că orice copil îşi iubeşte mama. Eu îi spuneam că o iubesc pe ea, pentru că eram convinsă că eu am ales-o, şi asta e un miracol. Mai departe, mi s-au întâmplat multe miracole, mici, mari, pentru care îi mulţumesc Lui Dumnezeu. Şi întâlnirea cu Sergiu, soţul meu, e un miracol, din punctul ăsta de vedere.”

Despre nebuniile inspirate ale vieţii... “Am fost o persoană oarecum cumpătată, nu am făcut foarte multe nebunii în viaţă, nu mi-am asumat foarte multe riscuri, dar la un moment dat sunt nebunii pe care trebuie să le faci ca să trăieşti anumite lucruri şi să înveţi din ele. Poate începând de la faptul că am ales să fac Liceul de Artă pentru că mă fascinase ceea ce vedeam că trăieşte fratele meu, care era deja acolo şi asta m-a format într-un anumit fel, liber, iubind arta, iubind tot ce înseamnă frumos. Deşi mă pregătisem pentru istoria artelor, m-am hotărât la 16-17 ani să fac jurnalism. Eram mică, nu ştiam foarte multe lucruri. Am sunat la ziarul «Ora», la vremea aceea şi am spus că eu vreau să mă angajez, să conving. Mi-au spus oamenii să aştept să dau bacalaureatul. Odată intrată în Antena 1, decizia mea a fost să nu plec în vacanţă, deşi aveam 18 ani, intrasem la facultate, era prima vară de absolvent de liceu, puteam să plec toată vara, nu mai aveam nici o restricţie, dar eu am ales să rămân, să conving. Şi am convins... Sunt 20 de ani, anul acesta, de Trustul Intact, 20 de ani de la terminarea liceului, multe nebunii frumoase... Şi nunta mea a fost o nebunie. Am plecat la drum cu Sergiu, stabilind că facem o nuntă mică şi restrânsă. Nu a ieşit deloc nici mică, nici restrânsă, a ieşit aşa cum visam, de fapt, fără să avem curajul să o recunoaştem.”

Sandra Stoicescu copil, adolescent... “La 5 ani, pentru că eram foarte ambiţioasă, am învăţat să citesc. De acea zi de naştere, i-am cerut mamei mele o tablă mică, neagră, să mă înveţe să scriu alfabetul. Toată lumea se uita la televizor, inclusiv fratele meu, care este cu 5 ani mai mare ca mine, citeau subtitrarea, eu nu. Nimeni nu avea răbdare să-mi povestească tot ce se întâmplă, prescurtau şi nu-mi convenea. Şi atunci am învăţat să citesc. Eram un copil căruia îi plăcea foarte mult să stea cu oamenii mari. În adolescenţă, eram romantică, dar şi rockeriţă în acelaşi timp. În clasa a IX-a, împrumutasem de la bunicul meu cizmele de ofiţer, care îmi erau cu două numere mai mari, aveam un material de camuflaj de la celălalt bunic al meu, care fusese vânător şi purtam şi mantaua militară, eram o poveste, mititică, firavă, dar m-am încăpăţânat vreo trei luni să arăt aşa pentru că aşa am considerat că trebuie să intru în clasa a IX-a.”
În ce mai crede în această lume? “Cred foarte mult în a nu fi invidios. Dacă eşti invidios, lucrurile nu se mai întâmplă atât de frumos. Meritul fiecărui om este să ştie să iubească, să ştie să creadă lucruri frumoase, nu sunt cuvinte goale, trebuie doar să crezi. Când invidiezi un om, tu de fapt habar nu ai ce trăieşte el şi îţi închipui că dacă el trăieşte ceva ce tu îţi doreai, precis e mai fericit ca tine.”

Anul acesta, ziua ei de naştere coincide cu săptămâna de miere. “Aşa că o să mă prindă undeva departe, pe o plajă şi o să închin o cupă de şampanie pentru voi toţi.”