Azi e ziua ta: Denisa Comănescu

“Cartea şi internetul nu se vor exclude niciodată. De acest lucru sunt sigură”

Poezia e un fel de luptă împotriva uitării

Director general al Editurii Humanitas Fiction şi cordonator al colecţiei “Raftul Denisei”, Denisa Comănescu îşi sărbătoreşte astăzi ziua de naştere. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”

“Pentru mine, poezia e un fel de luptă împotriva uitării, o încercare de a descifra puzzle-ul existenţei, când existenţa mea e invadată mai tot timpul de ficţiunea altora. Este foarte greu să ajung la calmul prin care să mă interoghez pe mine însămi, să lucrez în adânc asupra pierderii (ca să parafrazez un vers din Valery). Ai nevoie de un timp al tău în care să poţi tăia conexiunile cu ceea ce înseamnă cotidianul. Mi se întâmplă rar să acced la acest timp al meu.”

În 1978, în urma unui concurs, a devenit redactor la Editura Univers, făcându-şi ucenicia pe lângă Antoaneta Ralian, traducătoare din engleză şi redactoare de elită. În primii trei ani a coordonat traducerile din literaturile de limbă engleză din Canada şi Africa şi din literaturile japoneză, australiană şi indiană. “Ceream cărţi peste cărţi la lectură de la edituri străine, care le trimiteau cu maximă rapiditate. Am citit atunci multă literatură japoneză contemporană: prozatorii erau mai toţi traduşi în engleză. Editura americană New Directions, spre exemplu, avea o serie de poezie japoneză. Din 1982, după pensionarea Antoanetei Ralian (cu domnia sa colaborez de atunci mereu, ca traducătoare), am preluat portofoliul de literatură engleză. Am învăţat mult de la profesorii Leon D. Levitchi şi Dan Duţescu, cărora le-am redactat ediţia Shakespeare. Minunatul prieten (dacă îmi permite să îl numesc astfel) Mircea Ivănescu avea o bibliotecă anglo-americană nemaipomenită, din care mă «alimenta» constant (...)”, povestea sărbătorita noastră într-un interviu acordat Observatorului Cultural.

A debutat în 1979, cu volumul “Izgonirea din paradis”. Dacă generaţiile urmează deceniile, ţinând cont de anul debutului, aparţine cu acte în regulă generaţiei ’80. “Nu m-a preocupat însă niciodată această împărţire. Şi nici nu am făcut parte din vreun grup literar. Buna mea prietenă, poeta şi ziarista Cornelia Maria Savu, modera în studenţie, pe la mijlocul anilor ’70, cenaclul Junimea, condus de profesorul Ovid S. Crohmălniceanu. La insistenţele ei am fost de mai multe ori la şedinţele de duminică ale Junimii, unde mă interesa mai mult proza care se citea decât poezia. Eram o fiinţă timidă şi însingurată. Citeam tot ce se traducea în materie de poezie, multă poezie engleză şi americană în original, şi aveam mereu în poşetă Iluminările lui Rimbaud. Uneori mă amuzam făcând colaje, în traducerea mea, cu fragmente din Rimbaud-Robert Lowell, Rimbaud-Dylan Thomas sau Rimbaud- John Ashbery. La Cenaclul de luni al profesorului Nicolae Manolescu – pepiniera optzecismului, mai ales a programului lui estetic şi a atitudinii declarate de apartenenţă la un grup literar –, după ce am asistat la vreo două şedinţe, m-am hotărât să renunţ: simţeam că mă putea influenţa într-un fel pe care nu îl doream. Eram preocupată – ca mai toţi colegii mei «de generaţie» – de un nou limbaj poetic, mai direct, percutant, dar am preferat să îl găsesc departe de lumea dezlănţuită, în izolare”, spune poeta în acelaşi interviu.

Fiecare editor consacrat visează un singur lucru: să aibă o carte bună, de valoare, dar să se şi vândă. “Sufletul meu este mâncat în mare parte în «Raftul Denisei», dar este şi o mare bucurie să proiectez noii colecţii şi care sper să placă publicului. Mă bucur că ficţiunea, care a fost cenuşăreasa literaturii pentru aproape o decadă, şi-a reintrat în drepturi. Tinerii au început să cumpere din ce în ce mai multe cărţi, şi asta mă bucură. Deşi fenomenul internetului a luat amploare, cele două, cartea şi internetul, nu se vor exclude niciodată. De acest lucru sunt sigură. Mi-aş dori ca oamenii să citească mai multă poezie. Pentru mine, poezia e ca un motor care mă porneşte în fiecare dimineaţă. Poate că am fi toţi mai liniştiţi şi mai fericiţi dacă atunci când ne trezim am citi măcar câte o poezie.”