x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Azi e ziua ta, Valeriu Râpeanu

0
Autor: Ramona Vintila 28 Sep 2013 - 08:07
Azi e ziua ta, Valeriu Râpeanu


În ţara noastră românească vrem înşine stăpâni să fim / Şi stăpânirea ţării noastre cu nimenea s-o împărţim

Istoricul şi criticul literar Valeriu Râpeanu, un strălucit cărturar al culturii româneşti, împlineşte astăzi 82 de ani. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”


“Nu cred şi n-am crezut în noroc. Şi totuşi, privind înapoi, până la ceea ce se mai poate descifra din îndepărtata mea copilărie, pot spune acum că am avut norocul să ţin de timpuriu cartea în mână.

Părinţii mei, învăţători, mă luau cu ei la şcoală încă înainte ca eu să fi împlinit şapte ani. Din puţinul unui cămin de dascăli de ţară m-am bucurat de cărţile esenţiale ale literaturii române pe care le-am citit şi le-am recitit.

La liceul Sfinţii Petru şi Pavel din Ploieşti am întâlnit profesori dăruiţi. Profesori care nu s-au mulţumit să ne predea şi să ne asculte, ci să ne educe în spiritul dragostei de ţară, al preţuirii valorilor autohtone, al solidarităţii sufleteşti cu tot ce oamenii aleşi au dat pe tărâmul literaturii, muzicii, artelor.

Am avut norocul să întâlnesc la facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti minunaţi profesori, lectori, asistenţi, datorită cărora orizontul meu spiritual s-a lărgit necontenit către cultura universală. De la ei – şi i-aş numi aici pe Tudor Vianu, Edgar Papu, Ion Frunzetti, Zoe Dumitrescu-Buşulenga, Al. Rosetti, Valentin Lipatti – am învăţat că nu se cade să avem niciun complex, ci dimpotrivă, să fim mândri că poporul român a dat într-un timp atât de scurt valori pe toate planurile, că am dialogat necontenit cu celelalte popoare, că am asimilat influenţe pe care le-am transpus în opere originale, de o mare şi o nepieritoare frumuseţe, care nu se veştejesc odată cu trecerea timpului.

După cum am avut norocul să mă aflu în preajma unor oameni reprezentativi ai României contemporane: scriitori, ziarişti, muzicieni, artişti plastici: de la Şerban Cioculescu la Cella Delavrancea, de la Petru Comarnescu la Tudor Teodorescu-Branişte, de la Anton Dumitriu la Ion Marin Sadoveanu, de la Vladimir Streinu la H. H. Catargi. De la ei am învăţat că între universal şi naţional nu există un raport de contradicţie, că ne putem împlini ca intelectuali armonizând şi sintetizând aceste două direcţii.

Când scriu acest aceste rânduri îmi vin în amintire anii 1942-1950. Trec peste sărăcia acelor ani şi sunt copleşit de nostalgie atunci când mă văd licean, în urbea copilăriei, adolescenţei şi tinereţii mele – Ploieşti – asistând la conferinţele lui Gheorghe I. Brătianu, C. G. Giurescu, Şerban Cioculescu, la spectacolele de teatru cu Ion Manolescu, George Vraca, Ionescu-Ghibericon, Radu Beligan şi câţi alţi maeştri ai scenei româneşti, ca şi la întâlnirile cu un scriitor atât de iubit de tineri precum Ionel Teodoreanu; sau când mă văd cântând în corul liceului <Voinţa Neamului>, compoziţia celui ce ne era profesor şi dirijor, I. Cristu Danielescu. Versurile lui Ioan Neniţescu <În ţara noastră românească vrem înşine stăpâni să fim / Şi stăpânirea ţării noastre cu nimenea s-o împărţim>, îmi răsună şi acum în suflet, aşa cum le am cântat cu înfocare la 8 noiembrie 1945, de ziua Regelui Mihai I.”


Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de