"Blestemul Chinei" şi-a rupt din nou zăgazurile. Fluviul Galben, care străbate ţara pământului galben ca să se verseîn Marea Galbenă, se naşte în Mongolia, străbate deşertul Gobi, merge spre răsărit, apoi spre sud, astfel că formează cele trei laturi ale unui dreptunghi. Când fluviul se revarsă, aici e dreptunghiul morţii.
De nouă ori în treizeci de secole, de cinci ori în ultimii 500 de ani, Fluviul Galben şi-a schimbat albia cu desăvârşire. Din senin, fără să dea de veste prin nimic, coada acestui balaur lichid se îndreaptă dintr'o parte într' alta, căutând când o eşire la Marea Galbenă, când alta. Lung de aproape 4.000 de kilometri, cu variaţii de nivel de 5 metri într'o singură noapte, fluviul udă o regiune în care trăesc (sau speră să trăiască) o sută de milioane de oameni.
Când diavolul care-i cârmueşte apele adoarme, Fluviul Galben aduce viaţă şi prosperitate. Ca şi revărsarea Nilului, revărsarea lui este fertilizatoare şi înverzeşte câmpiile de orez. Dar deodată vin ploile. Ploile chineze sunt de neînchipuit pentru noi, europenii. Ele sunt un fel de baraj de mitralieră prin care nu se poate trece şi prin care nu se vede nimic.
Ploile fac să crească repede afluenţii fluviului şi dezastrul e gata. Chinezii fug atunci spre înălţimi - acolo unde se găsesc înălţimi. Dar apele cuprind în cele din urmă şi înălţimile şi un lac de 300 km lungime apare deasupra orezăriilor.
Aerul umed ucide oameni şi animale. Cadavrele lor infectează apa, astfel că, în mijlocul unei mări de apă dulce, oamenii nu pot bea nimic şi mor de sete. Aerul e pestilenţial. Străzile devin canaluri infecte şi uzinele electrice încetează să funcţioneze lăsând totul în întuneric.
Când, prin voia Celui de Sus, apele dau înapoi; când digurile se refac; când recolta anului e socotită pierdută şi recolta viitoare e ameninţată - se face număratoarea morţilor: sute de mii, milioane. "Blestemul Chinei" îşi merită numele...
Citește pe Antena3.ro